Noutăți

Editura Litera va publica în limba română noile cărți scrise de fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama, și de fosta primă doamnă, Michelle Obama

Editura Litera a anunţat pe o reţea de socializare că va publica în limba română noile cărți scrise de fostul președinte al Statelor Unite, Barack Obama și de fosta primă doamnă, Michelle Obama. Biografia îndelung așteptată a lui Michelle Obama, „Povestea mea”, va fi publicată prima, data apariției fiind stabilită la nivel global pentru 13 noiembrie 2018.

În memoriile ei, o operă de o reflexivitate profundă, scrisă într-un stil fermecător, Michelle Obama îi invită pe cititori în lumea sa, făcând o cronică a experiențelor care au format-o, pornind de la copilăria trăită în partea de sud a orașului Chicago, trecând prin anii în care a fost director executiv și a trebuit să îmbine responsabilitățile de mamă cu cele profesionale, și ajungând la anii petrecuți la cea mai vestită adresă din lume. Descrie cu sinceritate desăvârșită și cu o inteligență vie reușitele și dezamăgirile, atât din plan public, cât și din cel personal, relatându-și povestea așa cum a trăit-o, folosindu-se de propriile ei cuvinte și așa cum dorește ea. Plină de căldură, de înțelepciune și de revelații, Povestea mea este o însumare neobișnuit de intimă ce vine din partea unei femei inimoase și plină de caracter, care a sfidat necontenit așteptările – și a cărei poveste ne inspiră.

Citând propria declarație a lui Michelle Obama: „Procesul de scriere al acestei cărți a fost pentru mine unul revelator și plin de însemnătate. În răstimpul până la publicarea cărții Becoming în toamna aceasta, sper că și voi vă veți gândi la propriile povești, și am încredere că asta vă va ajuta să deveniți orice doriți. Poveștile voastre sunt cele pe care le aveți acum și pe care le veți avea mereu și sunt poveștile pe care trebuie să vi le asumați.” Detaliile despre cartea fostului președinte Barack Obama, inclusiv titlul acesteia, precum și data publicării, vor fi anunțate ulterior, au mai adăugat reprezentanţii editurii.

Related Posts

Leave a Reply