Cultural Divers Noutăți Recomandările cititorilor

„Cartea de la ora 5” anunţă despre 6 cărți care vor fi transformate în filme în 2019. Specialiștii au început deja să-l numească „anul adaptărilor cinematografice”

Specialiștii au început deja să numească 2019 „anul adaptărilor cinematografice”. După ce pare că au epuizat subiectele originale, oamenii de film de la Hollywood s-au îndreptate în sfârșit către favoritele noastre, cărțile, și aduc pe marile ecrane thrillere, drame, romane de dragoste, cărți fantasy și horroruri. Oricare ar fi mica ta plăcere, e foarte probabil să o regăsești undeva, în cel mai apropiat cinematograf, în cursul lui 2019. Așteptăm cu nerăbdare să descoperim rodul muncii regizorilor, scenariștilor și actorilor și tot ce ne mai rămâne de făcut este să te îndemnăm, ca întotdeauna, să citești cartea înainte de a vedea filmul. Descoperă mai jos numai câteva dintre titlurile ce vor fi ecranizate cât de curând: 6 cărți ce vor deveni filme în 2019!

6 cărți care vor fi transformate în filme în 2019W Bruce Cameron și-a propus să ne învețe cât de prețioși sunt câinii, cei mai buni prieteni ai omului, prin intermediul seriei A Dog’s Purpose. Prima parte a fost deja ecranizată în 2017, iar a doua și-a făcut deja debutul pe marile ecrane pe 11 ianuarie. A Dog’s Way Home spune povestea Bellei, un cățel adorabil care e adăpostit de Lucas în apartamentul pe care îl împarte cu mama sa. Cum pitbullii nu sunt însă acceptați în Denver, Bella e descoperită de cei de la Animal Control și ajunge într-un centru de adopții, de unde va fugi însă ca să își reîntâlnească prietenul. Ashley Judd și Bryce Dallas Howard se regăsesc în distribuția filmului care reia subiectul fermecător al unei cărți despre loialitate și prietenie dincolo de cuvinte. Nu putem decât să ne bucurăm, mai ales că în ultima perioadă Hollywood-ul a rămas dator la categoria filme de familie.

6 cărți care vor fi transformate în filme în 2019Tom Holland (Spiderman), Nick Jonas și Cynthia Erivo (Widows) își dau întâlnire pe marile ecrane în The Knife of Never Letting Go, adaptarea cinematografică după capodopera lui Patrick Ness, „Vocea pumnalului”. Distopia Young Adult i-a adus autorului o mulțime de premii și l-a transformat într-una dintre cele mai interesante voci narative ale prezentului. De data aceasta, viitorul apocaliptic ne dezvăluie un oraș rămas fără femei, în care ultimul băiat, Todd Hewitt, e pe punctul de a împlini 13 ani. Ceea ce particularizează lumea sa e că oamenii pot auzi tot ceea ce gândesc. Nu există liniște, nu există intimitate, nu mai există secrete. Curând, însă, Todd află că Vacarmul nu răsună pretutindeni și descoperă din întâmplare un loc liniștit. Atunci când realizează că nimic nu e ceea ce pare și că i s-a ascuns un mare secret, pleacă alături de câinele său vorbitor în căutarea normalității. Al doilea titlu de pe lista noastră de cărți ce vor deveni filme în 2019 are premiera pe 1 martie și se anunță deja ca unul dintre favoriții criticii și publicului.

6 cărți care vor fi transformate în filme în 2019Ți-am mai vorbit la Cartea de la ora 5 despre „Unde ai dispărut, Bernadette?”, mai ales că e una dintre cele mai complexe cărți pe care le-am citit. Emoționantă, tragică pe alocuri, realistă, amuzantă, Where’d You Go, Bernadette e povestită din punctul de vedere al fiicei protagoniste, Bee, o adolescentă de 15 ani cu rezultate excelente la învățătură. Atunci când Bee le cere părinților ei ultra ocupați să meargă într-o vacanță împreună ca recompensă pentru notele maxime obținute la școală, agorafoba și agitata Bernadette e în pragul unei crize. Pe nepusă masă, dispare, iar Bee trebuie să îi reconstituie parcursul și secretele cu dibăcie ascunse din frânturi de mailuri, notițe și documente mai mult sau mai puțin oficiale. Cu un asemenea subiect și succes la critică, era de la sine înțeles că nume mari au fost cooptate în proiect: Cate Blanchett, Kristen Wiig, Billy Crudup și Troian Bellisario ne vor aduce pe marile ecrane aventurile lui Bernadette începând din 22 martie.

6 cărți care vor fi transformate în filme în 2019Ți-am vorbit despre o distopie, un roman tandru de familie și o dramă cu secrete, acum este momentul să trecem la una dintre senzațiile Young Adult ale ultimilor ani. Despre succesul Annei Todd am mai vorbit, acum este timpul să discutăm despre cea mai recentă reușită a sa: ecranizarea primului volum din seria After, „După ce ne-am întâlnit”. Tessa Young e o fată cuminte și serioasă, care se îndrăgostește însă de chipeșul și turbulentul Hardin, ce pune la îndoială tot ceea ce crezuse și trăise până atunci. Se spune că nimeni altul decât Harry Styles, fostul component al trupei One Direction, i l-a inspirat autoarei pe protagonist. Britanicul nu apare în ecranizare, în schimb rolul său e preluat de Hero Fiennes-Tiffin, un membru al reputatului clan de actori Fiennes. Josephine Langford îi dă replica în adaptarea cinematografică pe care o așteptăm pe 12 aprilie.

6 cărți care vor fi transformate în filme în 2019Dinamică, jucăușă, amuzantă, Artemis Fowl e una dintre cele mai apreciate cărți pentru copii scrise în ultimii ani. Milionar și imprevizibil, Artemis Fowl e un băiat de 12 ani care adoră să sfideze regulile, un infractor genial. Situația lui se complică atunci când răpește o zână și descoperă că magia nu e deloc precum în cărțile de povești. Seria scrisă de Eoin Colfer a reprezentat de multă vreme subiectul discuțiilor de ecranizare la Hollywood, și se pare că în cele din urmă va fi transpusă pe marile ecrane într-un film cu Judi Dench și Josh Gad.

6 cărți care vor fi transformate în filme în 2019Aveam nevoie și de un thriller în vasta galerie a cărților ce vor fi transformate în filme în 2019. În „Femeia de la fereastră” de A.J.Finn, protagonista Anna Fox nu a mai ieșit de 10 luni din casă în urma unei traume suferite. Atunci când alături se mută o familie ce o intrigă, viața ei capătă culoare. Bineînțeles, vecina sa Jane Russell dispare în mod șocant, iar Anna e convinsă că soțul ei are de-a face cu acest fapt tragic. Distribuția thriller-ului cu priză la public e de-a dreptul stelară: Amy Adams, Julianne Moore, Gary Oldman și Wyatt Russell vor apărea pe marile ecrane pentru a ne convinge că 2019 merită să fie anul adaptărilor cinematografice.

Acestea nu sunt nici pe departe singurele cărți ce vor deveni filme în 2019. Little Women a captat interesul unei pleiade de staruri, Saoirse Ronan, Emma Watson, Timothee Chalamet și Meryl Streep fiind numai câteva dintre vedetele implicate în proiect. „Sticletele” Donnei Tartt e revendicat de Nicole Kidman, Sarah Paulson și Ansel Elgort, iar Stephen King are două proiecte pe punct de lansare: „Cimitirul animalelor” și a doua parte din „It”. Tu ce părere ai? Pe care dintre aceste cărți ce vor deveni filme în 2019 le aștepți cu cea mai mare nerăbdare?

Text: Andreea Baluteanu, www.carteadelaora5.ro

Related Posts

Leave a Reply