Cartea pentru copii Fragmente literare Literatura Universală Contemporană Noutăți Recomandările cititorilor

Bătălia Cărţilor 2019. Lista titlurilor propuse pentru copii, 11-14 ani

În anul 2015 Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu”, în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj, a implementat un nou proiect concurs de lectură cu genericul BĂTĂLIA CĂRŢILOR. Scopul concursului este de a stimula lectura în rândul copiilor şi adolescenţilor, de a promova cărţile de valoare destinate acestor categorii de vârstă. Participantul care va prezenta cel mai frumos şi argumentat cartea preferată şi va răspunde cel mai bine la întrebări va deveni Cititorul Anului. Cartea care se va bucura de cele mai multe solicitări şi va obţine cel mai mare punctaj din partea cititorilor va deveni Cartea Anului.

Lista titlurilor propuse pentru copii, 11-14 ani

Porter, Eleanor H. David și vioara lui

„Lumea e frumoasă, David, să nu uiţi niciodată asta! Şi, dacă uneori te simţi îndemnat să crezi că nu-i frumoasă, aminteşte‑ţi doar că tu, dacă vrei, o poţi înfrumuseţa.” Aşa sună cel din urmă sfat pe care David, un baieţel în vârstă de numai zece ani, îl primeşte de la tatăl său. Vrând să-şi crească băiatul într‑o lume lipsită de rău şi neatinsă de convenţiile şi de prejudecăţile sociale, un bărbat care nu îşi dezvăluie nimănui numele, duce o viaţă retrasă într‑o colibă din vârf de munte alături de fiul său, David. Instruit chiar de tatal lui-el însuşi un violonist desăvârşit, David învaţă să cânte la vioară şi pune în cântecele sale întreaga frumuseţe a lumii.

Scrisă de Eleanor H. Porter, autoarea minunatului roman pentru copii Pollyanna, această carte-David şi vioara lui-este povestea unui băieţel orfan, David, care îşi află calea în viaţă înfrumuseţând prin bunătatea, inocenţa şi talentul său vieţile tuturor celor pe care îi întâlneşte şi câştigându‑le astfel dragostea.

Preus, Margi. Inima de samurai

La mijlocul secolului al XIX-lea, Manjiro, un băiat japonez, este prins de furtună şi salvat de nişte mateloţi americani. Cum Japonia nu îi primeşte înapoi pe cei odată plecaţi de pe teritoriul ei, Manjiro se vede nevoit să rămână pe vasul american. Dintr-un biet pescar, el se transformă într-un marinar curajos, alăturându-se vânătorilor de balene. Îşi măsoară forţele cu stihiile naturii, ia parte la goana dupa aur din California şi devine cunoscut ca primul japonez care a pus piciorul în America. Dar adevărata provocare a vieţii sale va fi alta: navigând între două lumi desparţite de prejudecăţi mai adânci decât oceanul, va reuşi el să întindă o punte între America şi Japonia?
Fragment:
” 7 MAI 1843
După trei ani şi jumătate în larg, John Howland salta pe valurile înspumate către casă. Toate punţile străluceau de curăţenie, fiecare clanţă de alamă fusese lustruită, fiecare balustradă fusese frecată şi pe catarge fluturau toate steagurile aflate la bord. Transporta 2 761 de butoaie de untură de balenă şi un echipaj de nouasprezece oameni, inclusiv un baiat japonez -din cate se ştia, cel dintâi care avea să pună piciorul în America.

Manjiro avea şaisprezece ani. Părăsise Japonia de mai bine de doi ani, pe care ii petrecuse în cea mai mare parte pe mare. Se spălase bine, se tunsese, îşi lustruise cizmele şi, într-un final, se postase lângă catargul principal, aşteptând să zărească pentru prima data ţărmul noului său cămin.
Dar când John Howland pătrunse pe gura râului Acushnet, vântul se potoli şi corabia fu înghiţită de o ceaţă albă. Marinarii coborâră bărcile şi intinsera părâme între ele şi navă. O vreme, nu se auzi decât scârţâitul şi plescăitul vâslelor, în timp ce echipajele din bărci remorcau prin ceaţă marea corabie. Cu ceaţa estompând totul, mai puţin pânzele întinse pe catargul cel mai apropiat, Manjiro se simţea de parcă el şi camarazii săi ar fi plutit în voia sorţii prin cer, înconjuraţi de nori, fără urmă de uscat, fără un suflet de om pe pământ. Ceilalţi marinari de pe punte stăteau tăcuţi şi încordaţi, chinuindu-se să întrezărească forma întunecată a ţărmului său, conturul masiv al unei alte nave.

La fiecare câteva minute, clopotul vasului John Howland bătea singuratic.
Şi apoi, ca un raspuns, venea vocea solemnă care anunţa adâncimea apei:
— Cincisprezece optsprezece stânjeni…
Deodată, Manjiro auzi un zumzet surd, atât de înabusit, încât crezu că şi-l imaginase. Dar zumzetul deveni mai insistent şi apoi, unul câte unul, din ceaţă începură să răzbată şi alte zgomote. Un zornait metalic. Un zângănit urmat de un ecou. Un tropăit. Ţipătul brusc al unui pescaruş. Strigate de voci omeneşti şi apoi râsete. Toate aceste sunete pluteau pe deasupra apei. La fel şi putoarea.
— Ce-i cu duhoarea asta? întrebă el.
— Aşa miroase o recoltă întreagă de untură de balena acoperită cu o pătura de alge, il lămuri capitanul Whitfield, apărând din ceaţă şi oprindu-se lângă Manjiro. Lasa, că o să vezi în curând.
În aceeaşi clipă, ceaţa dinaintea lor se risipi ca şi cum corabia ar fi tăiat-o în două, dezvăluind o lume stranie şi exotică, un vârtej de culoare şi mişcare. În port se înghesuiau zeci de vase: corabii, barcazuri şi schoonere. Gabierii se târau de-a lungul sutelor de catarge şi vergi, dând paramele cu catran şi strângând sau înălţând pânzele. De-a lungul cheiului, vopsitorii întindeau vopsea pe bărci, clădiri şi scanduri. Dogarii pregăteau doage pentru butoaiele de untură, iar hamalii umpleau butoaie cu pesmeţi. Căruţe trase de cai se hurducăiau pe lângă miile şi miile de butoaie de untura acoperite cu iarba de mare, care se înşirau de-a lungul cheiului şi şerpuiau pe străzile ce duceau spre oraş. Aceasta era explicaţia duhorii.
Manjiro crezuse până atunci ca portul din Honolulu era un loc aglomerat, plin de privelişti ciudate, dar, în comparaţie cu New Bedford, micul oraş insular se reducea la două străduţe prăfuite.”

Unsworth, Tania. Viața secretă a lui Daisy Fittzjohn

 Daisy Fitzjohn locuieşte cu mama ei la Brightwood Hall, un conac imens, ajuns în paragină. S-a născut într-una dintre numeroasele lui camere şi n-a pus niciodata piciorul afară din curte. Atunci când mama ei se duce la cumpărături şi nu se mai întoarce, Daisy rămâne complet singură. Apoi vine un străin, cu o valiză şi cu un secret care ameninţă întreaga ei lume…Captivantă şi tulburatoarea aventură a lui Daisy Fitzjohn, fetiţa de 11 ani rămasă singură şi neştiută de nimeni pe uriaşa proprietate, te va ţine neîndoielnic cu sufletul la gură până la final.

Fragment din volum:

     „Daisy îşi sprijini capul de balustradă şi aştepta ca soarele să se mai înalţe puţin. Gritting urma să se trezească în curând. Iar ea se va spala pe faţă şi pe mâini, se va pieptăna şi va pleca să-l găsească. Nu va fi deloc dificil să-l atragă în labirint, îşi spuse hotărâtă. Nu va fi nevoie de nicio şmecherie. O să-l invite, pur şi simplu.
    Poate că bărbatul o suspecta de scufundarea bărcii, însă nu putea fi sigur că fusese Daisy. Ceea ce însemna că nu datora nicio explicatie şi că nu era nici măcar nevoie să pomenească de incident. Nu trebuia decât să pretindă că se răzgândise şi că voia să-i arate împrejurimile. Îmi pare tare rău că am fost nepoliticoasă, îi va spune. N-a fost cu intenţie. Eram speriată. Ai vrea să mai bem o ceaşcă de ceai?
    Totul părea atât de simplu în liniştea din Sala de Marmură, cu săgeţile de lumină matinală în care se roteau încet firele de praf. Dar chiar când Daisy începu cu adevărat să creadă că nu are niciun motiv de teamă, auzi zgomot de paşi pe pietrişul aleii şi calmul de pâna atunci fu pe dată înlocuit de groază. Gritting era afară.
    Sări in picioare. Primul instinct ii dicta să fugă şi să se ascundă, dar în loc de asta inspira adânc, se furişa pe trepte până la uşa principală şi, cu infinita precauţie, trase cu ochiul afară.
Gritting era pe aleea de acces. Pantalonii păreau încă umezi după plonjonul în lac din ajun, iar părul rar îi era în neoranduială. După cum arăta, nu petrecuse o noapte prea plăcută.
    Daisy îşi aminti zgomotul cheii care se învârtea în broasca uşii de la cramă şi cum Tar aproape că murise după ce linsese căpşunele. Furia îi dadu curaj. Făcu un pas inainte, iesind din umbră.
    – Hei!
    Bărbatul sări ca ars. Poate din pricina surprizei, văzându-i înfaţişarea schimbată: parul scurt, expresia neînfricată.”

Gavalda, Anna. 35 de kile de speranță

Din clipa în care trece pragul gradinitei, copilaria fericită a micului Gregoire se transformă într-un adevărat coşmar. Chestiile sforăitoare cu care il pisează educatorii şi profesorii nu-i intră în cap orice-ar face, colegii îşi bat joc de el, iar părinţii îl cicălesc şi-l ceartă fără încetare. Singurul loc în care micul Gregoire se simte în largul său este atelierul bunicului Leon, unde pasiunea lui pentru meşterit il ajută să construiască tot felul de lucruri ingenioase-un detector de oase pentru căţei, o maşină de decojit banane… Totuşi, când nepotul ramâne repetent pentru a doua oara şi nicio şcoală nu vrea să-l mai primească, bunicul nu-i mai ţine partea şi il zgâlţâie zdravăn. Abia atunci micul Gregoire se trezeste şi vede ce dezastru e viaţa lui. Dar totul se poate repara dacă munceşti pe brânci şi ai multa speranţă… vreo 35 de kile!

Fragment din carte:
“Dar altfel… Cui ii place cu adevărat şcoala? Nimănui. Şi cine n-o poate suferi deloc? Nici aici nu-s foarte mulţi. Ba da. Cei ca mine, cărora li se spune codaşi şi care sunt complet scârbiţi.

Mă trezesc cu cel puţin o oră înainte să sune ceasul şi, în ora aia, simt cum mi se face din ce în ce mai greaţă. Când dau să cobor din patul meu etajat, mi-e atât de greaţă, că mi se pare că sunt pe un vapor în larg. Micul dejun e un chin. De fapt, nu pot să înghit nimic, dar fiindcă mama mă tot bate la cap, înfulec nişte pâine prăjită. În autobus ajung din curte. Ce ma scârbeşte cel mai tare e mirosul şcolii. Anii trec şi locurile se schimbă, dar mirosul rămâne acelaşi. Un miros de cretă şi tenişi transpiraţi care îmi pune un nod în gât şi-mi întoarce stomacul pe dos.

Ghemul începe să cedeze pe la patru şi dispare cu totul când deschid uşa camerei mele. Il simt din nou când ajung ai mei acasă şi se-apucă să mă intrebe ce am făcut în ziua aia şi să-mi scotocească prin ghiozdan dupa agendă şi după carnetul de note, dar nu la fel de puternic, pentru că m-am obişnuit deja cu crizele lor. ”

Bertman, Jennifer Chambliss. Vânătorii de cărţi

Vănătorii de cărţi este una dintre cele mai vândute cărţi pentru copii în anul 2015 şi a fost finalista la numeroase premii.

Emily are 12 ani şi s-a mutat de câteva zile în San Francisco. Nu-i place nimic aici, cu o singură excepţie: e oraşul idolului ei, Garrison Griswold, un editor care a inventat cel mai apreciat joc online pentru şoarecii de bibliotecă. În Vânătorii de cărti, căci acesta e numele jocului, cărtile sunt răspândite prin toată ţara şi pot fi găsite cu ajutorul unor indicii care se adună într-un puzzle. Dar Emily află ca Griswold a fost atacat şi e în comă, iar nimeni nu ştie nimic despre superjocul pe care urma să-l lanseze. Împreună cu noul ei prieten, James, Emily descoperă o carte foarte ciudată, plina de greşeli intenţionate. Toata lumea crede despre ea că face parte din jocul lui Griswold şi că va conduce la un premiu foarte valoros. Dar cei doi copii nu sunt singurii care încearcă să ajungă la premiu; în competiţie intră şi nişte tipi răi şi cruzi şi astfel începe o cursă contracronometru, în care miza jocului nu este doar să dezlegi misterul înaintea atacatorilor, ci mai ales să rămâi în viaţa pâna la sfârşit.

Krüss, James. Timm Thaler sau râsul vândut

Timm Thaler are un râs absolut minunat. E atât de fermecător, încât misteriosul baron Lovaid, pe care băiatul îl cunoaște la hipodrom, unde obișnuia să meargă cu tatăl lui, îi propune un târg nemaiauzit: să-i dea lui râsul, iar în schimb Timm să câștige orice pariu.

Fascinat de posibilitatea de a se îmbogăți, băiatul acceptă propunerea. Însă nu peste mult timp Timm descoperă că viața e prea searbădă dacă nu poți nici măcar să zâmbești, așa că pleacă de acasă în căutarea baronului, hotărât să-și recupereze râsul cu orice preț.

Sharon, Draper. Din capul meu

Melody nu poate să meargă sau să vorbească, dar are o memorie excepțională. Își amintește fiecare cuvânt, fiecare senzație, gust sau emoție.

E mai isteață decât mulți adulți din preajma ei și decât colegii de clasă – aceiași copii care o resping numai pentru că, oricât s-ar strădui, nu-i poate convinge că nu e într-atât de diferită de ei. Melody însă nu vrea să fie văzută doar ca un copil cu probleme și e gata să meargă oricât de departe pentru a le demonstra tuturor contrariul. Iar în final, ne arată ce înseamnă curajul, prietenia adevărată și îndrăzneala de privi dincolo de prejudecăți.

Hiaasen, Carl. Bufnițe

Convinşi de dragostea neabătuta a locuitorilor din Florida pentru clătite, patronii companiei La Mama Paula lucrează de zor la ridicarea unui nou restaurant în liniştitul oraşel Coconut Cove. Toate bune şi frumoase, numai că pe şantier traieşte o specie rară de bufniţe de vizuină. Patronii fac eforturi să ţină povestea departe de ochii presei, dar bufniţele au câtiva aliaţi nesperaţi: nişte şerpi, nişte aligatori şi trei copii cu multă, multa imaginaţie.

„Un roman cu un puternic mesaj ecologic, în care cititorii vor regăsi excentricitatea şi umorul savuros pentru care Carl Hiaasen este atât de îndrăgit.” Publishers Weekly

Fragment din carte:

“A două zi dimineaţa, Roy făcu schimb de locuri în autobuz ca să fie mai aproape de uşa din faţă. Când cotiră pe strada unde îl văzuse pe băiat fugind, îşi puse rucsacul în spate şi se lipi de geam, asteptând. Cu şapte rânduri de scaune mai în spate, Dana Matherson îl chinuia pe un băiat din clasa a şasea, pe nume Louis. Bietul Louis era din Haiti, aşa ca Dana era nemilos.
Când autobuzul opri la intersecţie, Roy scoase capul pe fereastra şi se uita de-a lungul străzii. Nu alerga nimeni. Şapte puşti urcară în autobuz, dar băiatul fără încălţăminte nu se afla printre ei.
La fel se întampla şi a doua zi şi a treia. Până vineri, Roy se plictisise şi se cam lăsase păgubaş. Şedea la zece rânduri în spatele uşii, citind niste benzi desenate cu X-Man, când autobuzul intra în bine-cunoscuta intersecţie şi începu să incetinească. O mişcare surprinsă cu colţul ochiului il facu pe Roy să-şi ridice nasul din revista-era chiar acolo, pe trotuar, alergând din nou! Acelaşi tricou de baschetbalist, aceiaşi pantaloni scurţi, aceleaşi tălpi negre şi goale. Frânele scârtâira, iar Roy îşi înşfacă rucsacul şi se ridică. În clipă aceea, două mâini mari şi transpirate se încleştara pe gâtul lui.
– Un’ te duci, văcăriţo?
– Dă-mi drumul! gâfai Roy, zbătandu-se să scape.
Dar strânsoarea deveni mai puternică, iar în urechea dreaptă simţi răsuflarea cu iz de scrumieră a lui Dana:
– Cum de n-ai cizme azi? Cine a mai pomenit o văcăriţă încalţată cu Air Jordan?”

Angela Aramă. Smaranda și cei șapte prieteni ai săi salvând lumea de Putinka

Smaranda și cei șapte prieteni ai săi – piticul Ninocuntalabrius, hamsterii Cibi și Bici, atotputernicul Gotto, broscuța–regină Orsa și foarte abilul lilicuc, care, atunci când e necesar, se poate transforma într-o mie de lilicuci și invers – au o misiune importantă, să salveze planeta Terra (la început divizată în planetuțele Terr și Ra) de sufocare. Distrugerea planetei e în planul odiosului personaj Putinka, care a obținut, prin înșelăciune, pandantivul puterii.

Doar că planul său diabolic e dejucat de cei opt prieteni, care reușesc să treacă cu succes peste toate obstacolele și primejdiile ce apar în calea lor și să salveze lumea de pieire, aducând liniștea, bunăstarea și pacea.

Cartea “Smaranda și cei șapte prieteni ai săi salvând lumea de Putinka”, semnată de Angela Aramă, este o poveste antrenantă, cu multe aventuri și situații neprevăzute, scrisă cu dexteritate și umor, pe care o pot citi atât copiii, cât și maturii, care neapărat vor găsi corespondențe în realitatea imediată.

Atât doar că în poveste binele învinge răul, ceea ce ne-am dori să se întâmple și în viața noastră de toate zilele.

Popa Nicolae. Ghiozdanul zburător

Ghiozdanul zburător este o povestire captivantă despre aventurile unei eleve din clasa a VI-a, Dorina, care, într-o dimineață, spre bucuria ei, nu mai este nevoită să-și ducă în spate Ghiozdanul-Bolovanul, ci, printr-un miracol al unui bun vrăjitor, ce-i strecoară în buzunarul de la geantă o cărțulie magică, ajunge la școală zburând cu… ghiozdanul. De aici se declanșează o serie întreagă de pățanii hazlii, în care, la un moment dat, este implicată toată școala, în frunte cu directorul ei, poreclit Domnul Pardon. Microromanul Ghiozdanul zburător, cum îl definește autorul Nicolae Popa, incită imaginația și curiozitatea copiilor și se citește ușor și cu mult interes, fiind scris într-un limbaj simplu, familiar copiilor și părinților.

Lista cărților pentru copii (10-14 ani) din concursul de lectură Bătălia Cărților

 

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *