Home Posts tagged carti (Page 12)
Cultural Noutăți Viață de scriitor
Luni, 26 februarie, se împlinesc 180 de ani de la naşterea lui Bogdan Petriceicu Haşdeu, poet, prozator, dramaturg, ziarist, eseist, jurist, istoric, folclorist, filolog, lingvist, filosof şi arhitect, „un geniu de o înspăimântătoare vastitate”, cum îl numea Mircea Eliade. Haşdeu face parte din galeria spiritelor enciclopedice ilustre ale neamului românesc, alături de
Fragmente literare Noutăți Noutăți editoriale
Liliana Corobca s-a născut la 10 octombrie 1975, în satul Săseni, raionul Călăraşi, Republica Moldova. A debutat cu romanul Negrissimo (Arc, 2003; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) şi cu Personajul în romanul românesc interbelic (teză de doctorat, 2003). A publicat
Cultural Noutăți
 Joi, 1 martie, cu începere de la ora 18:00, are loc inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2018”. Ediția a 52-a a Festivalului, cu genericul „Mărțișorul e iubire”, este dedicată înscrierii, la 6 decembrie 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a dosarului multinațional „Practicile culturale asociate zilei de 1
Cultural Noutăți
Un spectacol de romanțe cu genericul ”De Dragobete, de Dor cu Eugen Doga” a avut loc la Sala cu Orgă din Chișinău. Cu acest concert s-a încheiat anul Eugen Doga, prilejuit de cea de-a 80-a aniversare a reputatului compozitor, informează MOLDPRES. Evenimentul a fost organizat de instituția-gazdă în colaborare cu Institutul Cultural Român ”Mihai Eminescu” […]
Divers Noutăți
Consilierii de la București au decis ca segmentul din Şoseaua Virtuţii, cuprins între Calea Crângasi şi râul Dâmboviţa, să poarte numele istoricului Neagu Djuvara. „Neagu Djuvara a fost unul dintre primii istorici care au reuşit să apropie tinerii de istoria neideologizată, oferindu-le modele reale, nu confecţionate în laboratoarele politicii. Li s-a adresat în mod sincer,
Noutăți editoriale Premiul Pulitzer
Hisham Matar s-a născut la New York, unde tatăl său era trimisul oficial libian la Naţiunile Unite. La vîrsta de trei ani, familia lui s-a întors la Tripoli, Libia, unde autorul şi-a petrecut primii ani ai copilăriei. În 1979, date fiind persecuţiile dictatorului Gaddafi, tatăl său este acuzat că se împotriveşte regimului revoluţionar libian şi este […]
Autori din Republica Moldova Noutăți Poemul zilei
Dumitru Matcovschi (1939-2013), prozator, poet, publicist, dramaturg, un mare om de cultură român din Basarabia. Cunoscut luptător pentru cauza națională și îndemnul său pentru întregirea neamului. A debutat cu o plachetă de versuri 1963, Maci în rouă. Mai târziu cunoscut și autor de romane Duda, Bătuta, Focul in Vatră. Apreciat dramaturg: Președintele, Tata, Pomul Vieții.
Noutăți
Doi scriitori originari din Republica Moldova, Igor Guzun și Zina Zen, și-au lansat zilele acestea cărțile la București, în cadrul unui eveniment găzduit de Clubul Țăranului. Este vorba de volumul de proză „Bine” de Igor Guzun şi de placheta de versuri „Labirint” de Zina Zen, informează MOLDPRES. Lansarea dublă a cărților ”Bine” și ”Labirint” a […]