Întâmplări cu Grigore Vieru

În numărul 6 al săptămânalului Literatura și Arta din 08 februarie Nicolae Dabija trece în revistă mai multe întâmplări cu Grigore Vieru. Am selectat câteva din ele, iar tot editorialul îl găsiți aici.

1. Pe umerii lui Vieru

În 1973, când vizitează pentru prima dată România, Grigore Vieru (care venise la Bucureşti cu o delegaţie sovietică) îl vizitează în taină pe Nichita Stănescu.
La o oră de după miezul nopţii, ies împreună din apartamentul poetului român, acesta lăsând uşa vraişte – „N-am nici cheie, dar nici lacăt la uşă!” –, ca să-l conducă pe prietenul său basarabean până la hotel.
Merg bine-dispuşi pe străzile pustii luminate de o lună plină. La un moment dat, Nichita se opreşte lângă un zid înalt din piatră. „Uite, Grigore, îi spune, dincolo de zidul acesta este o casă, în care Eminescu a scris Luceafărul. Hai să te ridic, ca s-o poţi vedea”. Autorul „Necuvintelor” ia în braţe şi ridică atent pe umerii săi făptura firavă a lui Vieru. Dar dincolo de zid nu era nimic.
– O vezi, Grigore? Îl întreabă poetul.
– O văd, Nichita.
De fapt, Stănescu a vrut să-i arate locul unde fusese casa în care trăise şi scrisese Eminescu, dar care fusese demolată încă la începutul anilor ’50.
Vieru comenta astfel acea întâmplare de neuitat:
– Eu mi-am văzut Ţara stând pe umerii lui Eminescu şi Creangă, Blaga şi Arghezi, Labiş şi Stănescu.
Acum şi generaţiile tinere care îi deschid cărţile este ca şi cum ar sta aburcate pe umerii lui Vieru, ca să-şi poată vedea Ţara în adevărata ei dimensiune şi frumuseţe.

2. „Mai bine să te prefaci că nu-l ştii…”

Spiridon Vangheli merge pe străzile Pererâtei.
Îl salută un sătean, cu care distinsul scriitor pentru copii vrea să lege un capăt de vorbă:
– Grigore Vieru e de la dumneavoastră din sat…
Consângeanul lui Vieru se uită suspect în jur şi nu-l mai lasă pe Vangheli să-şi continue fraza:
– Da, dar eu nu am nimic cu asta.

3. La Codreni

Când Vieru a fost pentru prima dată la Codreni, satul meu de baştină, a spus, între altele:
– Parcă-i un sat din Carpaţi…
L-au încântat dealurile împădurite, văile largi şi multele locuri cu izvoare.
– Dacă nu m-aş fi născut la Pererâta, aş fi vrut să mă nasc aici…, m-a încredinţat dânsul.

4. Întâlniri cu ghinion

Academicianul Mihai Cimpoi povesteşte că pe când Domnia Sa era preşedinte al Uniunii Scriitorilor, a primit o invitaţie pentru Grigore Vieru la o întâlnire cu elevii dintr-un sat.
Vieru era plecat pentru un timp mai îndelungat din republică şi-atunci preşedintele hotărâse să trimită în localitatea respectivă, în locul autorului „Albinuţei”, un grup de scriitori.
Când au ajuns la şcoală, aceştia s-au prezentat directorului instituţiei:
– Suntem mai mulţi scriitori de la Chişinău şi am venit la manifestarea Dumneavoastră.
– Dar Grigore Vieru este cu voi? s-a interesat directorul.
– Nu, îi răspunde unul dintre cei sosiţi.
– Atunci aţi venit degeaba.
Aşa cum pe Nicolae Sulac, care, atunci când se îmbolnăvea, nu-l putea înlocui nimeni ca să cânte în locul lui pe scena Palatului Naţional, la fel nici Grigore Vieru, credeau elevii şi profesorii, nu poate fi substituit de vreun careva alt coleg la întâlnirile la care era aşteptat.

Sursa foto: Mihai Potârniche