Home Archive by category Cărți premiate

Cărți premiate

Cărți premiate Noutăți Noutăți editoriale
Câştigătorul din acest an al Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” pentru cea mai bună carte publicată în anul 2020 este scriitoarea Ioana Pârvulescu, premiu acordat pentru volumul „Prevestirea”, apărut la Editura Humanitas, potrivit sursei. Decizia a fost luată de către juriul format din scriitorii şi criticii Alexandru Călinescu, în calitate de preşedinte, Bogdan
Cărți premiate Internațional Noutăți
Scriitorul israelian David Grossman este laureat al Berman Literature Prize pentru romanul “Iti hayim meshek harbe” (2019, traducere în limba suedeză de Natalie Lantz: “Med miglekerlivet”, 2020), publicat şi în limba română, în anul 2020, în colecţia „Biblioteca Polirom”, cu titlul “De mine viaţa şi-a tot rîs”, traducere din limba
Cărți premiate Lansări de carte Noutăți
Cenaclul Literar „Magia cuvântului”, moderat de profesoara și scriitoarea Victoria Fonari, a invitat-o la o discuție pe scriitoarea din Timișoara Veronica BALAJ, în cadrul lansării cărții „Cotiditiene pariziene” (Iași: Junimea, 2020), care a fost recent apreciată cu premiul de excelență REGAL LITERAR. Moderatoarea Victoria FONARI, doctor conferențiar, a specificat:
Cărți premiate Cultural Noutăți
Biblioteca Municipală anunță laureații Premiilor „B.P. Hasdeu” pentru debut în literatură pe anul 2019, transmite printr-un comunicat www.hasdeu.md Categoria Poezie Veronica Ștefăneț. Scrum. Bistrița: Casa de Editură Max Blecher Categoria Proză Valentina Șcerbani. Orașul promis. București: Tracus Arte Categoria Critică și eseu Constantin Tonu. Deșertul în literatură. Cluj:
Cărți premiate Internațional Noutăți
Ediția engleză a romanului Matei Brunul, de Lucian Dan Teodorovici, se află pe lista lungă a unuia dintre cele mai prestigioase premii literare ale lumii, International Dublin Literary Award, alături de nume mari ale literaturii universale contemporane: Olga Tokarczuk (laureata Premiului Nobel pentru Literatură, 2018), Jonathan Coe, Dubravka Ugrešić, Javier Marías sau
Cărți premiate Noutăți
Academia Suedeză şi-a apărat decizia de a acorda premiul Nobel pentru Literatură pe anul 2019 lui Peter Handke, afirmând că scriitorul austriac a făcut comentarii provocatoare, dar nu a susţinut vărsarea de sânge, potrivit Reuters, citat de agerpres.ro Decernarea prestigioasei distincţii lui Handke a atras critici inclusiv din partea supravieţuitorilor masacrului de la
Cărți premiate Internațional Noutăți Recomandările cititorilor
Scriitorul spaniol Javier Cercas a câştigat Premiul Planeta 2019, în valoare de 601.000 de euro, pentru romanul său ”Terra Alta”, care prezintă ancheta unui poliţist din Catalonia după atentatele islamiste din august 2017 din Barcelona şi Cambrils, relatează AFP, citat de agerpres.ro Acest roman “încearcă să fie epopeea unui om care îşi caută locul în
Cărți premiate Internațional Literatura Universală Contemporană Noutăți
Poloneza Olga Tokarczuk şi austriacul Peter Handke sunt laureaţii premiilor Nobel pentru literatură pe 2018 şi 2019, transmite rfi.ro Poloneza Olga Tokarczuk, născută în 1962, este romancieră şi poetă, dar şi militantă feministă. Cărţile sale sunt traduse în 25 de limbi. În Franţa i-au apărut mai multe titluri, de exemplu, în 1998, romanul intitulat Dumnezeu, timpul, […]
Cărți premiate Internațional Noutăți
Cartea pentru copii Melcușorul de Lavinia Braniște & Veronica Neacșu, apărută în colecția Cartier codobelc anul trecut,  a intrat în catalogul anual  The White Ravens 2019. Este cel mai cunoscut ghid de recomandări de carte pentru copii din lume. În catalog au intrat 200 de titluri în 37 de limbi  din 59 de țări, transmit […]
Cărți premiate Cultural Divers Noutăți
„Moldova: oameni, locuri, bucătărie și vin”, de Angela Brașoveanu & Roman Rybaleov a câştigat Premiul de Excelenţă la Gala GastroArt & Vinul.ro, București. Gala Premiilor de Excelență GastroArt & vinul.ro s-a desfăşurat la Palatul Parlamentului, București, în cadrul celui mai mare Festival de vinuri și street food din România, Wine and Street Food Festival.