(Audio) Bizanț. O lume pierdută. Jonathan Harris. Editura Baroque Books&Arts
Jonathan Harris este profesor de istorie a Bizanțului la University of London. În această carte revizitează istoria Bizanțului dintr-o perspectivă nouă.
Imperiul din răsăritul Europei a fost excepțional de longeviv. Peste Constantinopol au venit valuri de populații, de multe ori puternice și agresive, cu armate capabile să distrugă orice opoziție. Și se pare că soluția salavatoare a fost de cele mai multe ori abila transformare a dușmanilor în aliați și apoi integrarea lor în imperiu.
Chiar din primul capitol al cărții autorul merge pe un câmp minat afirmând că există un manuscris la Vatican, Codex Vaticanus Graecus 156, care datează din sec.X, fiind o copie a unei relatări istorice scrise în grecește de către un oficial obscur Zosimus.
Acel Zosimus a fost martorul perioadei constantiniene, care a domnit în Imperiul Roman în perioada 306-337, tot el susține că anume acest împărat a fost vinovat de prăbușirea ulterioară a imperiului prin profanarea tradițiilor de credință.
Zosimus relatează apoi cum Constantin, ajuns cel mai puternic bărbat din lume, la vârsta de peste cincizeci de ani, nu a mai avut motive să-și ascundă răutatea firii. Și-a omorât tânara soție și fiul dintr-o căsătorie anterioară, iar apoi a fost cuprins de mari remușcări. Preoții l-au asigurat că nu va fi niciodată iertat de zei.
S-a întâmplat atunci că în Roma să ajungă un creștin venit din Egipt care i-a zis împăratului că Dumnezul creștinilor iartă până și cele mai atroce păcate.
Contantin a mușcat nada și așa a pus capăt politicii de persecuții și a încurajat deschis biserica creștină…….
Iar ce a urmat cu creștinusmul cunoaștem cu toții.
Cronica audio o puteți asculta aici