A fost lansat Ghidul Muzeului Național de Etnografie și Istorie Naturală, de Mihai Ursu
Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a lansat Ghidul Muzeului, în cadrul unei conferințe de presă, consacrată împlinirii a 130 de ani de la fondarea instituției, informează MOLDPRES.
Directorul instituției, Petru Vicol, a prezentat programul manifestărilor aniversare care se vor desfășura pe parcursul lunilor septembrie-octombrie. El a menționat că, pe 22 septembrie, în curtea instituției va fi organizat Târgul Meșterilor Populari și al producătorilor locali. La eveniment vor participa 35 de meșteri populari și producători locali: Vasili Goncear, Zaharia și Adrian Triboi, Maria Cristea, Ecaterina Popescu, Victor Pelin, Eugenia Moldovanu ș.a.
”La 24 octombrie, vom invita toți prietenii muzeului la o ședință festivă, în cadrul căreia vom vorbi despre trecutul, prezentul, dar și despre viitorul acestei instituții frumoase. În cadrul evenimentului, vom prezenta publicului o lucrare fundamentală dedicată istoriei muzeului, autori fiind Mihai Ursu și Constantin Ciobanu, iar apoi vom vernisa expoziția cu genericul „Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală – 130 de ani de istorie și cultură națională”. Vom expune primele piese intrate în patrimoniul muzeului în 1889, precum și mărturii documentare despre evoluția instituției până în prezent”, a subliniat directorul instituției.
Autorul lucrării, Mihai Ursu, a afirmat că acest ghid a apărut din necesitatea de a satisface publicul cu informații despre instituție, despre piesele de patrimoniu pe care le deține. Totodată, cercetătorul științific Varvara Buzilă a precizat că acest ghid este un instrument obligatoriu în activitatea instituției, iar Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală este singura instituție muzeală din țară care are un asemenea ghid.
Sediul construit special pentru muzeu, în perioada anilor 1903-1905, reprezintă o capodoperă arhitecturală în centrul istoric al orașului. Instituția are o istorie bogată și un patrimoniu etnografic și natural de excepție, fondat imediat după închiderea Expoziției Agricole și Industriale din Basarabia, organizată la 24-25 octombrie 1889. Muzeul a apărut la inițiativa baronului Alexandru Stuart, președintele Zemstvei Guberniei Basarabia și primul director al muzeului, care a dorit să creeze pe lângă instituția zemstvei o colecție de piese expuse permanent publicului. Pe parcursul celor 130 de ani de istorie, muzeul a cunoscut mai multe intemperii și provocări, dar și succese și realizări remarcabile.