Rolul scribului în societatea faraonică. O perspectivă istorică

Gândirea egipteană antică era una mitică. Mitul, legitimat printr-o lungă tradiție, cunoaște mijloace de expresie variate, însă doar atunci când apare în forma unei povestiri ne apare cel mai explicit. Egiptului Antic îi este specifică abundența credințelor în divinități. Fiecare regiune are extrem de multe locuri de cult și mai puțin profane, care adăpostesc o divinitate majoră, dar și un alai de alte divinități asociate. Materialul mitic, textual şi iconografic, deosebit de variat şi imens, care stă la baza „religiei“ faraonice, nu călăuzea numai conceptele pioase, dar şi percepţiile lor despre natură şi cosmos.

Miturile şi legendele sunt manifestări ale concretului şi tangibilului, implică o concepţie despre univers, precum chestiunile fundamentale ale existenţei, adică ciclul permanent al naşterii, vieţii, morţii şi reînvierii, inclusiv prelungirea existenţei în Lumea de Apoi (dr. Miron Cihó, 2016). Prin urmare, cercetătorii contemporani, cei care au acceptat unanim că Grecia Antică este leagănul civilizației europene, cu greu, pot accepta anumite percepte antice egiptene de domeniul miticului. Prin urmare, încă de la începuturile științei moderne Egiptologia, ale cărei baze le-a pus Jean-François Champollion în 1822, de atunci persistă o serie de dispute cu privire la textele hieroglifice și hieratice. Pe de altă parte, trebuie să ținem cont, că nu putem opera cu concepte moderne referitoare la cultura Egiptului Antic, fiindcă încărcătura semantică ale conceptelor moderne e diferită față de ceea ce urmează să analizăm.

În Egiptul Antic, noțiunea de scrib are un sens mai extins decât ceea ce cunoaștem noi în zilele noastre. Scribul învăța, copia manuscrisele și deseori concepea anumite texte, dar avea și menirea de a răspândi conținutul lor prin citirea documentelor în fața unui auditoriu mai mult sau mai puțin educat (dr. Miron Cihó, 2018). Știința era considerată un secret se transmitea din tată în fiu, ba mai mult, tații încurajau copii să preia acest meșteșug, tocmai că era cea mai sacră și nobilă meserie. Fiind vorba de o ocupație esențială în cadrul societății egiptene antice, produsul lor „finit”, inscripția sau cartea (=sulul de papirus) erau considerat a fi sacru, motiv pentru care despre cel care distrugea un asemenea document/monument se spunea: „…nu va ajunge acasă, nu-și va îmbrățișa fiul și nu va mai vedea Egiptul” (dr. Miron Cihó, 2018).

Scribii începeau să deprindă meseria de la vârsta de 6 ani alături de tații lor, dar era pentru o mare perioadă bună de timp sub titulatura de învățăcel. Primele noțiuni elementare le aflau în familie, apoi erau obligați să cunoască operele numite Kemit. Totodată, pe lângă scrierea propriu-zisă, trebuiau să însușească limbile locale, astrologie, medicină, matematică, religie, dar și noțiuni de administrație, fiindcă ocupau cele mai diverse funcții, ba chiar ajungeau să fie scribii sacri ai Faraonului, „scrib personal al documentelor regelui“, numit și „scrib al documentelor regale“, deci era personajul care compunea scrisorile și documentele oficiale ale curții faraonului, dar era în același timp și conducătorul oficiului scribilor din interiorul palatului regal (dr. Miron Cihó, 2018). Potrivit Lexiconului Faraonilor, găsim o referință despre documentele diferitelor perioade din istoria Egiptului care îl descriu pe pe Imhotep ca o persoană având calităţi ieşite din comun: un autor de lucrări sapienţiale, ca atare şi patron al scribilor(începând cu Epoca Imperiului), un medic vestit, prim sfetnic al regelui Djoser şi nu în ultimul rând arhitectul său (dr. Miron Cihó, 2018). În perioada lor de ucenicie scribii erau încadrați în așa numita „Casa vieții“ unde aveau acces la o serie întreagă de papirusuri, onomastica, niște biblioteci în accepțiune modernă. Tatăl își încuraja fiul să preia meseria, observăm și din „Învățătura lui Dua-Kheti către fiul său”, conform (Papirusul Sallier II). 19 meserii sunt enumerate în această lucrare, cu scopul de a-i arăta fiului cât de greu este să fii unul dintre ei și câte beneficii are scribul comparativ cu oricare dintre celelalte meserii.

Exemplu:
N-am văzut un sculptor în misiune
(Sau) un aurar cu sarcina de a fi trimis.
(Dar) l-am văzut pe arămar la datorie,
La gura cuptorului său.
(Cu) degetele asemănătoare pielii de crocodil,
(Cu) mirosul mai respingător decât icrele de pește.
MESERIILE DIN PAPIRUSUL SALLIER II
• gnwtj – sculptor (verset 4)
• nbwj – aurar (verset 4)
• Hmtj – arămar (verset 4)
• ms -aAt – bijutier (verset 6)
• Xaqw – bărbier (verset 7)
• btj – tăietor de trestie (verset 8)
• iqd nDs – micul constructor (= olar) (verset 9)
• iqd inbw – zidar (verset 10)
• mDH – dulgher (verset 11)
• kArj – grădinar (verset 12)
• aHwtj – fermier (verset 13)
• qnj – țesător (verset 14)
• irw aHAw – confecționar de săgeți (verset 15)
• sXXtj – curier (verset 16)
• stnwj – arzător de cărbune (verset 17)
• Tbw – confecționar de sandale (verset 18)
• rXtj – spălător (verset 19)
• wHa – Apdw – păsărar (verset 20)
• wHa – rmw – pescar (verset 21)/ (dr. Miron Cihó, 2018).

Scribii își elogiau meseria în lucrările scrise de scribi pentru scribi, cu sfaturi și cu o terminologie caracteristică. Au elaborat o literatură specifică despre propria condiție, care se reflectă prin intermediul unor învățături și mai ales prin ceea ce în literatura de specialitate este cunoscută sub numele de Late Egyptian Miscellanies (dr. Miron Cihó, 2018). Menționăm că Kemit şi Satira meseriilor au fost elaborate în timpul Faraonului Amenemhat I (fondatorul dinastiei XII), autorul unei reforme adminstrative, care le-a oferit scribilor un statut aparte.
Pe de altă parte, egiptologii zilelor noastre identifică o serie de greșeli în papirusuri, fie că scribii de atunci redau informația din auzite, sau nu era copiată corect, din lipsa de atenție sau din necunoaștere. Bunăoară, anumite confuzii apar în cazul lui Den. Den este al 5-lea faraon al dinastiei I, fiind urmaşul lui Wadj şi precursorul lui Adjib. Specialiştii îl consideră unul dintre cei mai importanţi regi ai dinastiei, afirmaţie care se justifică dacă avem în vedere faptul că domnia lui Den a furnizat cele mai numeroase texte şi monumente arheologice ale primei dinastii faraonice (dr. Miron Cihó, 2015). Scribul antic dorea să menţioneze prin intermediul numelui relaţia faraonului cu zonele deluroase, muntoase, este o explicaţie a crezului conform căruia regele nu era considerat numai stăpânul fâşiei irigabile a Nilului, ci şi a zonelor aflate la est şi la vest de fluviu, adică a teritoriilor deşertice, ceea ce egiptologii contemporani consideră că scribul a adăugat o logogramă, motiv de a crea anumite confuzii de interpretare. Și în cazul Papirusului Westcar, unde se face referință la Faronul Khufu (Cheops), nu se cunoaște cu certitudine dacă scribul a păstrat ordinea cronologică a domniei Faraonilor, care l-ar fi precedat pe Khufu. Pepi al II-lea, fiul lui Pepi I şi al reginei Ankhnesmerire a II-a, potrivit aceleași lucrări

Lexiconul Faraonilor, este al 5-lea faraon al dinastiei a VI-a. În literatura de specialitate de multe ori apare ca fiind suveranul cu cei mai mulţi ani de domnie, adică 94 de ani. În Canonul Regal din Torino (col. IV. 5) suveranul ar fi domnit mai mult de 90 de ani, cifra unităţilor fiind efaţată. După cum a specificat egiptologul H. Goedicke, este mai mult ca sigur că această cifră foarte mare este eronată, deoarece scribul a confundat cifra 60 cu 90, ceea ce în scrierea hieratică, în care a fost redactat documentul, sunt similare (dr. Miron Cihó, 2015). Papirusul Regal din Torino mai conține și erori de datare, scribul n-a făcut o diferenţiere între sistemul bienal aflat în uzanţă în perioada Regatului Vechi şi a redat datele în conformitate cu numerotarea anuală folosită în perioadele ulterioare. O atare afirmaţie ar presupune o greşeală a Canonului Regal din Torino, în care scribul ar fi „omis“ sau ar lipsi din text elementul Sekhem din numele de domnie (Sekhem-Re-Khui-taui) al lui Sobekhotep I (dr. Miron Cihó, 2015). O altă neconcordanță o regăsim și în cazul unui papirus care face referință la Apep, cel mai cunoscut rege hyksos, dar în acelaşi timp şi cel mai direct legat de istoria Egiptului antic, fiind al 5-lea faraon al dinastiei a XV-a. Pe o paletă a scribului, dăruită de Apep unui anumit Atu, este menţionată propoziţia „mama sa, Udjat“. Iniţial cercetătorii au fost tentaţi să creadă că Udjat este o persoană istorică, dar dacă se ia în vedere că textul obiectului amintit face referiri şi la alţi zei, cum ar fi Re sau Thoth, numele indică mai degrabă o zeiţă; totodată, în text lipseşte şi titulatura obişnuită de „mama regelui“( mut-nesut).

Prin exemplele stipulate mai sus, preluate din Lexiconul Faraonilor, dr. Miron Cihó, 2015, conchidem că egiptologilor le este destul de dificil să interpreteze anumite texte antice ale scribilor egipteni, după cum am menționat, din cauza anumitor greșeli comise în lucrări. Din aceste considerente, o adevărată provocare a fost pentru cercetători și „Învățătura lui Dua-Kheti către fiul său”, lucrare invocată mai sus.