Fragmente literare Poemul zilei

„Pavilionul de noapte” de Alexandru Mușina

Nicio altă generație din literatura română nu a produs atâția poeți de primă mână ca generația ’80.

Cu excepția, poate, a aceleia interbelice; nu sunt câtuși de puțin sigur că anii dintre cele două războaie mondiale au produs mai mulți poeți superlativi decât aceia ai sfîrșitului epocii comuniste, dar e pentru mine cert că, pentru a găsi o altă generație care s-o concureze în profuziunea producției de poeți pe aceea optzecistă, e nevoie să coborâm până la generația lui Arghezi, Bacovia, Blaga, Barbu, Fundoianu – lângă ale căror nume de mari poeți se adaugă vreo 10-15 altele de poeți foarte buni, și câteva duzini de poeți doar buni. Situație care se repetă, în oglindă, și în ceea ce privește ierarhia valorică a poeziei optzeciste.

Performanța lui Alexandru Mușina e, așadar, nu doar aceea strict intrinsecă de a fi un poet foarte bun – ci și aceea, contextuală, de a fi unul dintre cei mai buni patru-cinci poeți ai acestei generații atât de prolifice sub raport poetic. Să te impui, și încă atât de categoric, atât de ireductibil la orici ne altcineva, atât de deplin indidivuat, în condițiile celei mai acerbe concurențe poetice din întreaga literatură română –iată ceea ce dă „sunetul secund” al acestei performanțe, oricum extraordinare în sine. (Radu Vancu)

Alexandru Muşina (n. 1 iulie 1954, Sibiu – d. 19 iunie 2013, Braşov) a absolvit Facultatea de Limba şi Literatura Română a Universităţii Bucureşti în anul 1978. În 1995, a devenit doctor în filologie al aceleiaşi universităţi. A predat limba franceză la Liceul Industrial din Întorsura Buzăului (1978-1989), a fost cultivator de flori (1989-1990) şi redactor-şef al revistei „Interval” (1990-1992).
A fost profesor de literatură comparată şi scriere creatoare la Facultatea de Litere a Universităţii „Transilvania” din Braşov şi director al Editurii „Aula”

Pavilionul de noapte

În casa aceea dormeau dansatoarele
Cu trupurile abia îndrăznind
Să lumineze în jur.
Uneori desfăceau degetele încet,
Rotindu-le ca pe un cuţit vineţiu
Prin aerul tot mai umil şi mai greu.

În casa aceea dormeau dansatoarele,
Ca nişte răni ce abia se ghiceau.
Din toate părţile veneau ca un zumzet
De lăcuste, însă nimic
Nu se zărea în afară
De spasmul îngheţat al trupurilor lor.

În casa aceea dormeau dansatoarele,
După-amiezi lungi de convalescent,
Aerul era umil şi greu, ca şi cum
Ar fi voit să le smulgă cumva
Şi să le poarte în braţele lui de bătrîn.

În casa aceea dormeau dansatoarele.
Aveam să o aflu mult mai tîrziu,
Cînd rănile îmi erau pe de-a-ntregul închise
Şi nu puteam ca să mai simt nimic.

Fragment preluat din Regele dimineții de Alexandru Mușina. Poeme alese de Radu Vancu. Cartea poate fi cumpărată în librăriile Cartier din oraș sau aici.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *