Cultural Divers Noutăți

Arhiva Digitală Romă-RomArchive, o colecţie de producţii culturale şi artistice ale romilor, lansată la Bucureşti

Arhiva Digitală Romă – RomArchive, primul proiect de anvergură internaţională ce oferă o perspectivă inovatoare asupra a ce înseamnă arta şi cultura, istoria şi identitatea rome, prezentate de romi în cooperare cu neromi, a fost lansată joi, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, România.

Preşedinta Consiliului Consultativ RomArchive, Nicoleta Biţu, a declarat că arhiva este o colecţie de producţii culturale şi artistice ale romilor, o platformă „în care înveţi să fii un alt fel de rom”, scrie Agerpres.

„Arhiva Digitală Romă este de fapt un proiect, primul de acest gen în istoria modernă a poporului rom şi în Europa, este o colecţie de producţii culturale şi artistice ale romilor, culeasă de romi şi de neromi, intelectuali, o echipă interdisciplinară, în domeniile literatură, dans, teatru. Există, de asemenea, un capitol despre Holocaustul romilor cu mărturii ale supravieţuitorilor în care Karola Fings, coordonatoarea acestei secţiuni, încearcă să demonteze mitul conform căruia romii au fost deportaţi şi exterminaţi din cauza comportamentului antisocial.

Ea demonstrează prin aceste mărturii că această chestiune a romilor era una rasială. Mai există un mare capitol despre istoria civică a romilor în care colegi de-ai noştri au recuperat din arhive fapte şi documente despre mobilizarea romilor. Este o colecţie impresionantă în care oricine poate să vadă că putem altfel decât suntem reprezentaţi de obicei, adică hoţi, criminali, inculţi, analfabeţi şi această colecţie demontează aceste prejudecăţi, aceste stereotipuri prin producţia culturală, prin obiectele care sunt adunate acolo. Toată lumea poate să aibă acces la aceste informaţii, prezentate în mai multe limbi – germană, engleză şi romanes. Aceasta este o platformă în care înveţi să fii un alt fel de a fi rom”, a afirmat Nicoleta Biţu.

Mihai Neacşu, manager al Centrului Naţional de Cultură a Romilor – Romano Kher, a apreciat că arhiva reprezintă o iniţiativă importantă. „Iniţiatorii proiectului au realizat probabil cel mai important proiect pentru cultura şi istoria romilor, pentru că informaţia de această dată este sistematizată. Noi, Centrul Naţional de Cultură a Romilor, am fost invitaţi să fim parteneri şi am acceptat pentru că e de continuat, este de lucru la acest proiect, pentru că informaţia este în limba romani, în limba engleză şi în limba germană. Nu este şi în limba română iar noi, ca instituţie de cultură şi de promovare a culturii romilor în România, avem obligaţia morală să traducem informaţia şi în limba română, pe de o parte, şi pe de altă parte să continuăm să muncim şi să actualizăm baza de dată ce a fost creată”, a spus Mihai Neacşu.

Iniţiată şi condusă de două persoane din Germania, Franziska Sauerbrey şi Isabel Raabe, RomArchive a fost creată şi dezvoltată între 2015 şi 2018 de un grup divers alcătuit din peste 150 de curatori, artişti, personalităţi din lumea universitară şi activişti din 15 ţări din Europa şi din afara continentului, majoritatea lor romi, cu sprijin financiar oferit de Fundaţia Culturală a Republicii Federale Germania şi alţi parteneri, a precizat preşedinta Consiliului Consultativ RomArchive.

Isabel Raabe, fondatoare şi directoare RomArchive, a afirmat că arhiva este un proiect realizat în premieră, reprezentând un „moment istoric”. „Natura acestei arhive este una digitală, astfel facilităm accesul către cunoaştere. Arhiva va creşte continuu şi astfel se vor adăuga materiale de patrimoniu care ne vor bucura. O vom preda în mâinile colegilor noştri şi sperăm că acest proiect pionier va avea un viitor strălucit”, a declarat Isabel Raabe.

RomArchive face vizibile arta şi cultura romilor şi ilustrează contribuţia acestora la istoria culturii europene. Arhiva este structurată în secţiuni dedicate dansului, filmului, literaturii, teatrului şi dramaturgiei, artelor vizuale şi în secţiuni tematice şi interdisciplinare precum flamenco, politicile fotografiei, mişcarea pentru drepturi civile a comunităţii rome, persecutarea membrilor comunităţii rome sub regimul nazist, reflectând eterogenitatea diverselor identităţii naţionale şi culturale rome.

Rubrică susţinută de magazinul online www.comenzi.md

Redactor: Angela Barbaiani

Related Posts

Leave a Reply