Librăria din Centru găzduieşte lansarea Albumului de război, de Nicolae Pojoga
Librăria din Centru găzduieşte lansarea volumului Album de război, de Nicolae Pojoga, apărut la Editura Cartier în colecția C(ART)ier, coordonată de Vitalie Coroban. Volumul a apărut în cadrul Programului Național de Editare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Evenimentul va avea loc Joi la ora 18.15, Chişinău.
Volumul cuprinde 96 de fotografii privind conflictul armat de pe Nistru (martie – iunie 1992), semnate de jurnalistul Nicolae Pojoga. Imaginile reprezintă o parte din fototografiile care au figurat la timpul respectiv în presa locală și cea de peste hotarele Republicii Moldova. Album de război acoperă doar parțial evenimentele dramatice care au avut loc atât în zona de conflict, cât și în alte locuri-cheie legate, într-un fel sau altul de narativul pseudocronologic al expunerii. Fotografiile sunt însoțite de un text minimal, însumând doar locul și data evenimentului, unele dintre acestea fiind restabilite după cópii din ziare.
„Așa cum se va vedea la deschiderea acestei remarcabile colecții de fotografii care documentează războiul civil din Republica Moldova în 1992, Nicolae Pojoga manifestă o sensibilitate unică în relatarea dură a mărturiilor de pe front. El este un jurnalist hotărât și insistent, care reușește totuși să-și facă datoria cu inima și compasiunea unui mare poet.” Tyrone Shaw, profesor, autor al cărții Bastard Republic: Encounters Along the Tattered Edge of Fallen Empire
NICOLAE POJOGA, Fotojurnalist în medii periodice locale și internaţionale, stringer pentru Reuters, AP, EPA, BBC, Rompres, jurnalist şi editor în agenţii de ştiri, expert regional în probleme de etică şi libertate a presei. Fondator al agenției fotografice Argus, care în anii 1991-1993 a activat în Riga, Vilnius, Nagorno-Karabah, Republica Moldova și Rusia. Specializat în jurnalism pentru situaţii extreme și etică profesională, cadru didactic superior în fotografia generală şi jurnalism. Expoziţii personale şi de grup la Sibiu, Bucureşti, Iași, Chişinău, Moscova, New York. Conducător și trainer a peste 30 de seminare, proiecte, tabere de creație în domeniul jurnalismului și fotojurnalismului social, curator, președinte și membru al juriului la multiple expoziții, concursuri și festivaluri de fotografie. În prezent – președinte al Asociației pentru fotografie documentară A-DOF și trainer în cadrul Școlii de studii avansate în jurnalism.