Cartea zilei: „Oraşul fetelor“ bestseller New York Times în mai puţin de două săptămâni de la apariţie. Amazon.com îl desemnează cea mai bună carte publicată în 2019 până acum

Considerat de The Guardian un roman „ambiţios şi extrem de îndrăzneţ“, Oraşul fetelor este extrem de bine primit de presa internaţională, devenind bestseller New York Times în mai puţin de două săptămâni de la apariţie, în vreme ce Amazon.com îl desemnează cea mai bună carte publicată în 2019 până acum.

Elizabeth Gilbert se întoarce la ficţiune cu o poveste de dragoste aparte, pe fundalul lumii teatrului newyorkez din anii ’40. Spusă într-un ritm alert, din perspectiva unei femei mai în vârstă care priveşte în urmă la propria tinereţe cu un amestec de bucurie şi regret, Orasul fetelor explorează teme ca sexualitatea şi promiscuitatea feminină.

In 1940, Vivian Morris are 19 ani şi tocmai a fost dată afară de la Vassar College după o evoluţie dezamăgitoare în primul an. Părinţii, oameni cu stare, o trimit în Manhattan să locuiască cu mătuşa ei, care deţine Lily Playhouse-un teatru de varieté în centrul insulei. Acolo, Vivian face cunoştinţă cu un întreg univers de personaje neconvenţionale şi carismatice – animatoare mereu puse pe distracţie, un actor sexy, o mare doamna a actoriei, un Don Juan scenarist, o administratoare strictă. Cand Vivian comite o greşeală care provoacă un scandal profesional, noua ei viaţă se rastoarnă cu susul în jos, iar consecinţele le va intelege de-abia ani şi ani mai târziu. În cele din urmă însă, toate acestea o vor face să vadă cu alţi ochi genul de viaţă pe care şi-l doreşte – şi genul de libertate de care are nevoie. Mai mult, experienţele tinereţii o vor conduce la iubirea vieţii ei, o iubire cu totul ieşită din comun.

Fragment din romanul “Oraşul fetelor” de Elizabeth Gilbert:

“Ne asiguraserăm un succes nebun. Într-o săptămână, trecuserăm de la a ne ruga de oameni să vină să ne vadă spectacolaşul, la a fi nevoiţi să-i trimitem acasă, fiindcă nu mai erau locuri. Până să vină Crăciunul, Peg şi Billy câştigaseră toţi banii investiţi şi urma „să plouă serios cu malai” – cel puţin aşa spunea Billy. S-ar fi crezut că, odată dovedită reuşita piesei, tensiunile dintre Peg, Olive si Billy s-ar fi potolit, dar nu a fost aşa. În ciuda elogiilor şi a biletelor vândute pâna la ultimul, în fiecare seară, Olive tot făcea griji în privinţa banilor (se pare că scurtul ei experiment în materie de sărbătorire se încheiase în ziua de după premieră).

Teama lui Olive – dupa cum avea grijă să ne amintească zilnic era ca succesul este mereu trecător. Acum sunt toate bune şi frumoase, spunea ea, fiindcă Oraşul fetelor aduce încasări serioase, dar ce se va face Lily Playhouse când il retragem din program? Pierduserăm publicul din cartier. Clasa muncitoare pe care o distraseram la nivel modest, atâţia ani, fusese izgonită de preţul mai mare al biletelor şi de comedia noastră cosmopolită; de unde ştiam dacă aveau să se mai Intoarcă, odată ce ne reluam piesele obişnuite? Pentru că era sigur că urma să ne reluam piesele obişnuite, mai devreme sau mai târziu. Doar Billy nu avea să rămâna la New York definitiv şi nici nu promisese să mai scrie alte spectacole de senzaţie.

Mai mult, odată ce Edna ar fi fost atrasă într-un spectacol nou, de o companie teatrală mai bună (ceea ce nu avea cum să nu se întample mai devreme sau mai târziu), aveam să pierdem Oraşul fetelor. Nu ne puteam aţtepta ca cineva de prestigiul Ednei să rămână la nesfârşit în teatrul nostru amărat şi ponosit. Şi nu ne permiteam nici să atragem alţi actori de calibrul ei, dupa ce pleca. Realitatea era că toata abundenţa aceasta era construită pe talentul unei singure femei, iar acesta este un model de afaceri tare şubred. Şi tot aşa o ţinea Olive zi după zi. Ce de jale. Ce de teroare. Era o Casandră neobosită, ne amintea întruna că după colţ ne pândea ruina, în timp ce noi eram beţi de victorie.

– Ai grija, Olive, i-a spus Billy. Vezi să nu care cumva să te bucuri vreun minut de norocul care a dat peste voi, şi nici pe alţii să nu-i laşi să se bucure.
Cu toate astea, până şi eu îmi dădeam seama că, într-o privinţă anume, Olive avea dreptate: succesul nostru de atunci i se datora numai şi numai Ednei, care rămânea extraordinară seară de seară. Vedeam spectacolul în fiecare zi şi pot depune mărturie că reuşea, cine ştie cum, să reinventeze rolul doamnei Castellammare de fiecare dată. Exista actori cărora le reuşeşte personajul şi care păstrează totul exact la fel, repetând aceleaşi expresii şi reacţii. Doamna Castellammare a Ednei părea nouă în fiecare seară. Nu îşi recita replicile, le inventa – cel puţin asa parea. Mai mult, pentru ca ea se juca intruna cu atitudinea si schimbarile de ton, si ceilalti actori erau nevoiti sa isi mentina atentia si energia.
New Yorkul a răsplătit-o cu generozitate pe Edna pentru harul ei. Era actriţă de când se ştia, dar succesul nebun înregistrat de Oraşul fetelor a făcut din ea o stea.”

ELIZABETH GILBERT (n. 1969 in Waterbury, Connecticut; studii de ştiinte politice la New York University) a devenit celebră odată cu apariţia volumului autobiografic Mănâncă, roagă-te, iubeşte (2006), mega bestseller internaţional (peste 15 milioane de exemplare vândute în toată lumea, tradusă în 46 de limbii), apărut în româneşte la Humanitas în 2008 şi ecranizat în 2010, cu Julia Roberts şi Javier Bardem în rolurile principale. Volumul de povestiri Pelerinii (1997; Premiul Pushcart şi nominalizare pentru Pen/Hemingway Award în 1998), apărut şi el în româneste (Humanitas, 2010), reprezinta debutul ei literar. Au urmat romanul Stern Men (2000; Razboiul homarilor, Humanitas, 2011), volumul non-fiction Ultimul barbat american (2002; Humanitas, 2009), finalist în competiţia pentru două premii importante – National Book Award şi National Book Critics Award -, volumul autobiografic deja mentionat şi continuarea lui, Şi am spus da, cu titlul original Committed. A Skeptic Makes Peace with Marriage, devenită curând bestseller in Statele Unite. A publicat doua romane, Razboiul homarilor si Semnătura tuturor lucrurilor, nominalizate la Baileys Women’s Prize for Fiction şi finaliste la Wellcome Book Prize. A fost colaboratoare la diverse publicaţii, printre care ediţia americana a revistei GQ, articolele ei primind două nominalizari pentru National Magazine Award. Un articol din 1997, “The Muse of the Coyote Ugly Saloon”, bazat pe experienţa autoarei ca angajată într-un bar newyorkez, a stat la baza filmului Coyote Ugly. În 2008, revista Time a inclus-o în topul celor mai influenţi 100 de oameni din lume. În prezent, trăieşte în New Jersey.

Cartea poate fi cumpărată pe elefant.md sau la Cărtureşti Chişinău Mall

Sursa: humanitas.ro