Seria „Achtung Literatur!“ cu renumitul scriitor 𝗜𝗹𝗶𝗷𝗮 𝗧𝗿𝗼𝗷𝗮𝗻𝗼𝘄. Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook ale organizatorilor
Centrul Cultural German Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași invită la o nouă întâlnire online din seria „Achtung Literatur!“, cu renumitul scriitor 𝗜𝗹𝗶𝗷𝗮 𝗧𝗿𝗼𝗷𝗮𝗻𝗼𝘄, distins printre altele cu Premiul Adelbert von Chamisso în 2000, Premiul Târgului de Carte de la Leipzig în 2006, Premiul Heinrich Böll al orașului Köln în 2017 și Premiul literar internațional Vilenica în 2018.
În romanul „Putere și rezistență”, publicat și în limba română în 2020 la Editura Cartier, Trojanow descrie cu precizie documentară viața unui opozant al regimului și pe cea a unui ofițer de Securitate din Bulgaria. Astfel biografia individuală se revelează a fi o „biro(u)grafie a acuzațiilor”, iar amintirile se împletesc într-o panoramă a istoriei contemporane.
„Un captivant thriller politic de o uimitoare plauzibilitate psihologică, o analiză pe cât de sumbră, pe atât de subtilă a sistemelor dictatoriale. Aici, mecanismele puterii totalitare sunt expuse în mod necruțător.” (Sudwestrundfunk)
„Romanul lui Trojanow acoperă mai bine de șase decenii din istoria recentă a Bulgariei, din 1944 și pînă în 2007, decenii „narate” de vocile a doi dușmani de moarte. Pe de o parte Konstantin, fiu de medic, născut în 1933, revoluționar, anarhist și anticomunist convins, luptător în rezistență. De cealaltă parte, Metodi, cu cîțiva ani mai în vîrstă, concitadin cu el, ofițer de Securitate și șef de lagăr, un tip limitat, care-și pedepsește la maturitate sărăcia, temerile și traumele copilăriei. Oportunismul animalic al lui Metodi vine mereu ca replică la inconștiența suicidală a lui Konstantin.” (Bogdan Alexandru Stănescu, Dilema Veche)
𝗣𝗮𝗿𝘁𝗶𝗰𝗶𝗽𝗮̆: Ilija Trojanow – scriitor // Alexander Rubel – director al Centrului Cultural German Iași și gazda evenimentului // Gheorghe Erizanu – directorul Editurii Cartier.
𝗠𝗼𝗱𝗲𝗿𝗮𝘁𝗼𝗿: Enikő Dácz (IKGS).𝗢𝗿𝗴𝗮𝗻𝗶𝘇𝗮𝘁𝗼𝗿𝗶: Centrul Cultural German Iași, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, Institutul pentru Cultură și Istorie Germană a Europei de Sud-Est (IKGS München)
𝗣𝗮𝗿𝘁𝗲𝗻𝗲𝗿𝗶: Goethe-Institut, Editura Cartier, Universitatea Humbold din Berlin și Büchercafé Erasmus. Discuția va avea loc în limba germană și va fi tradusă în limba română de Ana Pălimariu, lect. dr. la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.
Evenimentul va putea fi urmărit live pe paginile de Facebook: Centrul Cultural German Iasi / Deutsches Kulturzentrum Iasi, Muzeul Național al Literaturii Române Iași, IKGS München: Landschaften verbinden. Înregistrarea va fi disponibilă ulterior pe YouTube: http://bit.ly/Centrul-Cultural-German-Iasi.Vă invităm să participați la discuție, adresând întrebări sau comentarii în chat pe durata evenimentului live.
„Achtung Literatur!“ este o mini-serie de întâlniri online cu autori din Germania, organizate de Centrul Cultural German Iași și Muzeul Național al Literaturii Române Iași, în parteneriat cu Institutul pentru Cultură și Istorie Germană a Europei de Sud-Est (IKGS München). Iubitorii de literatură vor avea posibilitatea de a descoperi romane recent publicate în Germania sau România și de a dialoga cu autorii acestora.