Internațional Noutăți Viață de scriitor

Scriitorul israelian David Grossman este laureatul Premiului Erasmus 2022

Scriitorul israelian David Grossman este laureatul Premiului Erasmus 2022, oferit de Fundația Praemium Erasmianum (Amsterdam, Țările de Jos), potrivit editorului din România, Polirom. Tema din acest an a premiului a fost „Vindecarea unei lumi sfâșiate”. Nimeni nu exemplifică mai bine această temă decât Grossman. În opera sa, scriitorul caută să înțeleagă oamenii dinăuntrul lor și să privească către celălalt cu dragoste, dincolo de granițele războiului sau ale istoriei. Fundația Praemium Erasmianum dorește să-i celebreze măiestria și să le ofere cititorilor oportunitatea de a-i redescoperi literatura: ca pe o sursă de consolare, dar și ca pe un ghid despre cum să fii om.
Pentru a marca decernarea premiului în acest an, Fundația Praemium Erasmianum va organiza un program variat dedicat lui David Grossman, dar și temei acestei ediții. Premiul Erasmus 2022 este decernat anual unei persoane (sau instituții) care a adus o contribuție excepțională științelor umaniste sau artei.

Înființată în anul 1958 de către Prințul Bernhard al Țărilor de Jos, Fundația Praemium Erasmianum este o instituție culturală activă în domeniul științelor umaniste, științelor sociale și artei. Fundația acordă anual Premiul Erasmus și organizează activități culturale și academice în jurul ceremoniei de decernare a premiului. Board-ul fundației cuprinde membri ai comunităților culturale, academice și de afaceri neerlandeze. Fundația se află sub patronajul Majestății Sale Regele Țărilor de Jos. În valoare de 150.000 de euro, premiul va fi decernat în toamna anului 2022.

Alți laureați ai acestui premiu: Jürgen Habermas, Daniel Dennett, Ian Buruma, Adam Michnik, Claudio Magris, Václav Havel, Marguerite Yourcenar, Jean Monnet, Claude Lévi-Strauss, Ingmar Bergman, Marc Chagall, Robert Schuman etc.
David Grossman (n. 1954) este unul dintre cei mai importanţi autori israelieni contemporani, cunoscut comentator al politicii Israelului faţă de Palestina şi militant pentru recunoaşterea acesteia ca stat. A studiat filosofie şi teatru la Universitatea Ebraică din Ierusalim, iar după ce şi-a încheiat stagiul militar obligatoriu, a lucrat la postul de radio Vocea Israelului. A publicat mai multe cărţi de ficţiune, dar şi cîteva volume de reportaje şi interviuri.

Printre romanele publicate de Grossman de-a lungul timpului se numără Sunt și copii în zigzag (1994), Cineva cu care să fugi de acasă (2000), Până la capătul pământului (2008), distins în 2009 cu Premiul Albatros acordat de Fundaţia Günter Grass şi în 2011 cu Premiul Médicis étranger, Căderea din timp (2011) şi Un cal intră într-un bar (2014), pentru care a primit Man Booker International Prize (2017). Cărţile lui Grossman, premiate atât în Israel, cât şi în străinătate, au fost traduse deja în peste 30 de limbi. David Grossman este doctor honoris causa al Universităţii Catolice din Leuven, Belgia, şi cavaler al Ordinului Artelor şi Literelor, titlu acordat de Ministerul Culturii din Franţa.La Editura Polirom au apărut: Până la capătul pământului (2012, 2014), Căderea din timp (2013), Un cal intră într-un bar (2015, 2018), Cineva cu care să fugi de acasă (2018) şi De mine viaţa şi a tot râs (2020).

Rubrică susţinută de www.comenzi.md

Related Posts