Berlinala 2018. „Nu mă atinge-mă” al Adinei Pintilie a luat marele premiu. Ce scrie presa internațională

„Touch Me Not/ Nu mă atinge-mă” regizat de Adina Pintilie a fost desemnat cel mai bun lungmetraj de debut la gala premiilor celei de-a 68-a ediţie a Festivalului de Film de la Berlin. De asemenea, a primit și marele trofeu al festivalului, „Ursul de aur” potrivit digi24.ro.

Amestecul de scene de joc și de documentare pare a fi un experiment psihoterapeutic – limitele rușinii nu sunt reduse cu atenție, sunt pur și simplu distruse. Adina Pintilie a spus, despre film: „Am vrut să aflu ce este intimitatea, este o cercetare, a fost un proces lung. În cele din urmă a fost o poveste de dragoste de șapte ani pentru noi toți”. „Există o plasă de siguranță în ficțiune, nu am avut asta, am lucrat autentic, am dezvoltat relații interpersonale și toți participanții și-au deschis cu adevărat sufletul”, a completat artista. Filmul prezintă oameni care tânjesc după intimitate, dar se tem de ea în acelaşi timp. „Este o luptă interioară. Titlul este o contradicţie între nevoia de intimitate şi frica de ea. Este o imposibilitate gramaticală, dar asta este ideea”.

The Hollywood Reporter caracterizează drept „provocator” filmul Adinei Pintilie, “Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not”, care a fost premiat sâmbătă seară cu Ursul de Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Berlin, în timp ce cotidianul spaniol El Pais spune că „este filmat cu răceală estetică şi afecţiune pentru protagonişti”. Le Monde îl vede ca „o excursie în intimitate”, iar The Guardian scrie că marele câştigător al ediţiei a 68-a a Berlinalei a fost „o surpriză”.

Le Monde numeşte filmul Adinei Pintilie “Une excursion dans l’intimité” (O excursie în intimitate). «Touch Me Not» a fost departe de a aduna voturi în unanimitate printre critici şi primii spectatori (Berlinala este un festival deschis publicului). Între manual de dezvoltare personală şi exerciţiu formal, filmul pune în scenă eforturile unei femei (actriţa britanică Laura Benson) pentru a-şi depăşi fobia pe care o are faţă de contactul fizic”.

The Guardian spune că “filmul “Nu mă atinge-mă/ Touch Me Not», un film românesc despre frica de intimitate şi realizarea eliberării sexuale a fost câştigătorul neaşteptat al Ursului de Aur”.

Filmul Adinei Pintilie, care apare în propriu rol, „impresionează prin inteligenţă, încredere în sine şi originalitate”, anunţa înaintea galei The Hollywood Reporter. Publicaţia americană declară “Touch Me Not”, “un film provocator despre sexualitate şi intimitate”.

Lungmetrajul, o producţie România-Germania-Cehia-Bulgaria-Franţa, cu un buget de aproximativ 1 milion de euro, îi are în distribuţie pe Laura Benson („Someone Else in the Evening”), Tómas Lemarquis  („X-Men: Apocalypse”) , Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love, Irmena Chichikova, Rainer Steffen, Georgi Naldzhiev şi Dirk Lange.

Este al doilea trofeu Ursul de Aur obţinut de un lungmetraj românesc, după performanţa realizată de “Poziţia copilului”, de Călin Peter Netzer, în 2013.

Potrivit RFI, filmul nu are la bază vreun scenariu bine conturat şi, în mod voit, întâmplările nu sunt localizabile. Faptul că se vorbeşte în lingua franca, adică în engleză, este doar un gest ieftin, premeditat, de etalare ostentativă a unui cosmopolitism găunos şi un împrumut eclectic din arsenalul mişcării New Age.

Această creaţia cinematografică este un amestec între un film documentar şi unul de ficţiune şi are la baza un proiect prin care regizoarea a vrut să-şi supună protagonistele şi protagoniştii (Laura Benson, Tómas Lemarquis, Christian Bayerlein, Grit Uhlemann, Hanna Hofmann, Seani Love şi Irmena Chichikova) unei proces de autocunoaştere, trecându-i printr-un soi de „terapie sexologică”. O terapie de grup sau individuală urmărită de camera de filmat în care protagoniştii nu mai sunt nici actori adevăraţi şi nici amatori reali.

Expunerea ofensivă a unor intimităţi, într-un stil mai degrabă exhibiţionist decât artistic sau estetic, i-a gonit pe mulţi spectatori din sală. Cel puţin din sala în care am urmărit joi după masă proiecţia pentru presă, jumătate dintre cei prezenţi la început au plecat. Aplauzele din final au fost mai mult decît reţinute şi cei foarte puţini care s-au ostenit să bată din palme au făcut-o din complezenţă.

În acest film hibrid se întrece măsura. Cei care l-au selectat pentru programul principal al Berlinalei, probabil că n-au remarcat că între autonomia obiectului estetic şi intenţia de a marca într-o formă şocantă dorinţa unei libertăţi nelimitate, ar trebui să existe măcar o micuţă linie de demarcaţie. Nu tot ce e provocator corespunde şi normelor esteticii, devenind automat o operă de artă, precum arăta în scrierile sale, teoreticianul interbelic Walter Benjamin.

Filmul Adinei Pintilie, în care apare şi ea ca un soi de narator eclectic, împrumutat parcă din teatrul epic al lui Brecht, nu va satisface nici măcar o anumită clientelă ezoterică, în căutarea „integrării spirituale în absolut”. În România, filmul va stîrni cu sigaranţă scandal, mai ales în cercurile pentru care pudoarea este echivalentă cu ideologia fundamentalismului expansiv şi pentru care totul ce nu corespunde opiniilor lor este anatemizat drept pornografie. Filmului Adinei Pintilie i se poate reproşa orice numai pornografie nu.

Citiți și alte recenzii pe rfi.ro.

poza preluată de pe http://www.imdb.com