Cartea lui Bogdan Răileanu (n. 1980) este cel mai bun debut din 2017 potrivit recenziei lui Marius Chivu de la dilemaveche.ro “Bogdan Răileanu vine în literatură, ca majoritatea debutanţilor în proză din ultimii ani, dintr-un mediu nefilologic, de unde, probabil, naturaleţea şi prospeţimea tematică. Şapte dintre cele unsprezece proze au personaje – tineri sau la
Noutăți editoriale
Iarna lui 1918 a fost mai grea decât istoria așa afirmă pe blogul personal Gheorghe Erizanu „Odată cu sfârșitul anului 1917, în Basarabia situația a devenit tot mai confuză. Sfatul Țării începuse să fie ignorat de indivizii cu orientări radicale și hotărârile sale nu mai aveau consecințe în plan concret, iar fosta gubernie devenise miza […]
Liliana Corobca s-a născut la 10 octombrie 1975, în satul Săseni, raionul Călăraşi, Republica Moldova. A debutat cu romanul Negrissimo (Arc, 2003; Premiul „Prometheus” pentru debut al revistei România literară, Premiul pentru debut în proză al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova) şi cu Personajul în romanul românesc interbelic (teză de doctorat, 2003). A publicat
Hisham Matar s-a născut la New York, unde tatăl său era trimisul oficial libian la Naţiunile Unite. La vîrsta de trei ani, familia lui s-a întors la Tripoli, Libia, unde autorul şi-a petrecut primii ani ai copilăriei. În 1979, date fiind persecuţiile dictatorului Gaddafi, tatăl său este acuzat că se împotriveşte regimului revoluţionar libian şi este […]