Divers Noutăți

Celebrarea noului an chinezesc la Filarmonica Națională ”Serghei Lunchevici”

Pe 01 Martie, ora 17.00, în incinta Filarmonicii Naționale ”Serghei Lunchevici”are loc celebrarea Anului Nou chinezesc. 

Concertul ” Festivalul Primăverii ” organizat de Institutul Confucius din cadru ULIM va face să vă simțiți o părticică din marea familie chineză.

Cu ocazia acestei sărbători, foarte mulți chinezi din lumea întreagă preferă să se întoarcă la ei acasă, călătorind, alături de turiștii care sunt atrași de cultura și frumusețea Chinei. În prima zi a anului nou, oamenii se îmbracă cu haine noi şi încep să-şi viziteze rudele şi prietenii. Ei îşi adresează reciproc urări de viaţă lungă, sănătate, prosperitate. În perioada sărbătorii peste tot domină atmosfera de bună-dispoziţie.

Lipirea pe uşi şi pe porţi a unor perechi de versuri pentru Anul Nou şi a tablourilor tradiţionale cu acest prilej fac parte din obiceiurile populaţiei atât în mediul rural, cât şi urban al Chinei. De obicei, în ajunul sărbătorii, oamenii cumpără de la magazine sau chiar de la vânzătorii ambulanţi astfel de perechi de versuri sau tablouri şi le lipsesc la intrarea în casă sau pe pereţi, pentru a crea o atmosferă sărbătorească şi mai ales pentru a avea noroc în anul care vine. Perechea de versuri este cu rimă, fiecare este alcătuit din 5 sau 7 caractere. Sunt scrise cu tuş negru pe hârtie roşie şi simbolizează dorinţele sau speranţele gazdei în noul an.

Programul îl puteți vedea în imaginea de mai jos sau pe pagina evenimentului.

Intrarea liberă.

Related Posts

Leave a Reply