Noutăți Noutăți editoriale

O scriitoare originară din R. Moldova a lansat în Olanda volumul de critică literară „În dialog cu creația umană”

Scriitoarea și cercetătoarea Galina Martea, doctor în științe economice, autoare a mai multor volume de versuri, eseuri, publicistică, proză, critică și istorie literară, stabilită în Olanda, a lansat zilele acestea la Editura ”Bestelmijnboek” din Haga volumul de critică literară „În dialog cu creația umană”, informează MOLDPRES.

Potrivit editorilor, în noua lucrare autoarea analizează creația literară a scriitorilor români contemporani, apărută în volume aparte, antologii colective sau reviste literare.

„…Ar fi necinstit să nu recunosc, fără pretenţia de a fi un critic al altora, că scriitoarea Galina Martea are o vocaţie particulară, aceea a lucrului bine făcut, calitatea pe care mulţi dintre cei pe care îi cunosc o evidenţiază doar la modul declarativ sau intenţional. Doamna Martea, însă, o aplică sistematic, inclusiv aşteptărilor ei de la oameni…Inteligenţă, putere, iubire, intuiţie, imaginaţie, observaţie – iată prozatorul şi poetul, minunata scriitoare…”. Rodica Elena Lupu

Galina Martea s-a născut la 30 iulie 1959 în R. Moldova. Fiind doctor în științe economice, activitatea profesională a consacrat-o cercetărilor științifice și învățământului universitar superior. Este membru titular al Academiei Româno-Americane de Științe și Arte, Uniunii Jurnaliștilor Profesioniști din România, Uniunii Scriitorilor Europeni de Limbă Română. Este prezentă în antologii literare (poezie, proză), antologii pedagogice, enciclopedii, deținătoare a mai multor premii literare din R. Moldova și România.

Editorial debutează literar în 1993 cu placheta de versuri „În lumea mea”, urmată de cărțile de versuri „Îngerii sufletului”, „Acasă”, „Orbul dintre ani”, „Durere tricoloră” și de volumele „Basarabia – destin şi provocare”, „Sistemul de învăţământ – promotor al identității naționale” ș.a.

Sursa foto aici

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *