Noutăți

Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret de la Chişinău. Iată programul primei zile

Salonul Internaţional de Carte pentru Copii şi Tineret de la Chişinău, lansat în aprilie 1997, este unul dintre cele mai importante evenimente culturale ce au loc în ultimii ani în Republica Moldova. Menirea acestei acţiuni este de a susţine editarea şi difuzarea cărţii pentru copii şi tineri, promovarea cărţii de un înalt nivel artistic şi sprijinirea celor ce contribuie la crearea şi editarea publicaţiilor pentru copii.

Program, Joi, 19 Aprilie

  Ora 10.00

 Cuvânt de deschidere:

CLAUDIA BALABAN, Preşedinte al Secţiei Naţionale din Republica Moldova a Consiliului Internaţional al Cărţii pentru Copii şi Tineret (IBBY)

Mesaje de salut:

MONICA BABUC, Ministru al Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova 

SILVIA RADU, Primar general interimar al municipiului Chişinău

 SPIRIDON VANGHELI, scriitor, Laureat al Diplomei de Onoare IBBY

ARCADIE SUCEVEANU, Preşedinte al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, Laureat al Diplomei de Onoare IBBY

 VALERIU MATEI, Director al Institutului Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău

 Moment artistic:

COPILĂRIA MEA, text – Galina Furdui, muzica – Costi Burlacu

Interpretează: Smărăndița BURLACU, elevă în clasa a 2-a, Liceul „Mircea Eliade”

Participă:

FANFARA POLIŢIEI DE FRONTIERĂ

Dirijor – Andrei FLOREA

         

“ASCULTĂ POVESTEA MEA PREFERATĂ”

Program de promovare a cărții și lecturii

JOI, 19 APRILIE

11.00 – 12.00

        CIE “Moldexpo”, Pavilionul 3, Sala de conferințe

 

Organizatori:

Secţia Naţională IBBY din Republica Moldova

Biblioteca Naţională pentru Copii “Ion Creangă”

Moderator:

Monica BABUC, Ministru al educației, culturii și cercetării

Protagonist:        

E.S. MASANOBU YOSHII, ambasador al Japoniei în Republica Moldova, citește copiilor poveștile japoneze „Vrăbiuța” și „Podul de crocodili”

Participă:

Elevi de la Gimnaziul nr. 7, clasa a 3-a „B”, învățătoare Maria Dolghii; Școala Primară nr. 83 „Grigore Vieru”, clasa a 3-a „F”, învățătoare Veronica Costru

PREZENTAREA EXPOZIŢIILOR, LANSĂRI DE CARTE

 JOI, 19 APRILIE

11.00 – 12.00

CIE „Moldexpo”, Pavilionul 3, Spaţiul Ateliere de creaţie

Tipografia EUROPRESSChișinău

Lansarea cărții:

– Titus ȘTIRBU „Ceaunel”

Prezintă: elevi de la Liceul „Vasile Vasilache”, clasa 1-a „B”, învăţătoare Taisia Gamurar, clasa 1-a „C”, învăţătoare Oxana Tihon

12.00 – 13.30

Liceul de limbi moderne și TI „Socrate”

Întâlnire cu scriitoarea Adina ROSETTI, România

Coordonator: dr. hab. Adrian Ghicov

Liceul Teoretic român-francez „Gh. Asachi”

Întâlnire cu scriitoarea Ilona EŽERINYTÉ, Lituania

Coordonator: Natalia BULAT, director adjunct

Liceul Teoretic „Acad. Constantin Sibirschi”

Întâlnire cu scriitoarea Helen STELMAKH, Belarus

Coordonatori: Lilia Todorov, director adjunct pentru activități extrașcolare, Vera Andreev, bibliotecară

Liceul Teoretic „Mihail Koțiubinski”

Întâlnire cu scriitorul Oleg CEAKLUN, Ucraina

Coordonator: Liubovi Nezalizova, bibliotecară

Liceul Teoretic „Antioh Cantemir”

Întâlnire cu scriitoarea Anastasia ORLOVA, Rusia

Coordonator: Natalia Costiuc, bibliotecară

Liceul Teoretic „Orizont”

Întâlnire cu scriitoarea Sevinj IMANOVA, Azerbadjan

Coordonator: Larisa Galeru, profesoară de limba și literatura română

Liceul Teoretic „Natalia Gheorghiu”

Întâlnire cu scriitoarea Elena KLEPIKOVA, Kazahstan

Coordonatori: Irina Bogaciuc, director, Vera Andrușciac, bibliotecară

12.15 – 13.15

CIE “Moldexpo”, Pavilionul 3, Sala de conferinţe

Editura CARTIER, Chișinău

Prezentarea cărților:

– Lavinia BRANIȘTE „Melcușorul”

Prezintă: elevi de la Liceul „Mihai Eminescu”, clasa a 3-a „C”, învăţătoare Liliana Bejenaru

– Lavinia BRANIȘTE „Jungla lui Toco”

Prezintă: elevi de la Școala Primară „Antonin Ursu”, clasa a 3-a „B”, învăţătoare Violetta Durnea

– Alina PURCARU „Catrina și Marele Domn-Somn”

Prezintă: elevi de la Liceul „Minerva”, clasa 1-a „A”, învăţătoare Ecaterina Ciobanu

12.15 – 13.15

 CIE „Moldexpo”, Pavilionul 3, Spaţiul Ateliere de creaţie

Editura LUMINAChișinău

Lansarea cărții:

– Nina SOROCEANU „Bravo, Bujorel!”

Prezintă: elevi de la Gimnaziul nr. 53, clasa a 2-a „A”, învăţătoare Natalia Rufanda

13.00

Liceul de creativitate şi inventică „Prometeu-Prim”, str. Constantin Stere nr. 2

Editura PRINCEPS-MULTIMEDIA, Iaşi

Lansarea cărților:

– Aurelian SILVESTRU „The knight wing of petals / Cavalerul cu aripi de petale” (Colecția „Cartea de poezie”)

Prezintă: Iulian Filip, Daniel Corbu

– Vasile FLUTUREL „Flash-uri din arena vieții” (Colecția „Poezia mirabilis”)

Prezintă: Nicolae Dabija, Daniel Corbu

– Elena FLUTUREL „Repere eminesciene pe drumuri europene”

Prezintă: Anișoara Cebotari

– Daniel CORBU „Poeme alese”: Vol. I „Documentele Haosului”, Vol. II „Manualul Bunului Singuratic” (Colecția „Serie de autor”)

Prezintă: Acad. Mihai Cimpoi, Valeriu Matei, Nicolae Dabija

– Ion CREANGĂ „Scrisori, manuscrise, anecdote” (Colecția „Document”)

Prezintă: Acad. Mihai Cimpoi, Filomena Corbu

– Mihai EMINESCU „Integrala operei poetice” (ediție critică)

Prezintă: Acad. Mihai Cimpoi, Vitalie Răileanu

– TRILOGIA EMINESCU – Audiobook-uri în interpretarea actorului Dorel VIȘAN

Mihai Eminescu „Monologuri celebre din teatrul eminescian”

Mihai Eminescu „La trecutu-ți mare, mare viitor”

Mihai Eminescu „Luceafărul”

Prezintă: Filomena Corbu

Editura IDEEA EUROPEANĂ, București

Lansarea volumului:

– Zanfir ILIE „Legendele Galațiului”

Prezintă: Cristina Radu

Editura LIMES, Cluj-Napoca

Lansarea volumului:

– Zanfir ILIE „Romanul de analiză la Liviu Rebreanu”

Prezintă: Eduarda Bârsan

13.30 – 14.30

CIE “Moldexpo”, Pavilionul 3, Sala de conferinţe

Editura PRUT, Chişinău

Prezentarea cărții-surpriză:

– Vasile ROMANCIUC „Poezii mici de crescut mare”

Prezintă: elevi de la Liceul „Gh. Asachi”, clasa a 2-a, învățătoare Irina Bodrug

Prezentarea cărții:

– „Cimilică, cimilea”, florilegiu de ghicitori selectat și pregătit de poetul și etnologul Iulian FILIP (Colecția „Mărgăritare folclorice”)

Prezintă: elevi de la Gimnaziul „Nicolae Costin”, clasa a 2-a, învățătoare Ana Popov

14.45 – 15.45

CIE “Moldexpo”, Pavilionul 3, Spaţiul Ateliere de creaţie

Editura DOXOLOGIA, Iași

Prezentarea cărților:

– Claudia PARTOLE „Invazia”

Prezintă: elevi de la Liceul „Nicolae Iorga”, clasa a 5-a „B”, profesoară Adriana Suciu, bibliotecară Eugenia Stamatin

– Dionis SPĂTARU „Sfântul Spiridon”

– Lisa TAWN BERGREN „Ești darul lui Dumnezeu”

– Olguța CAIA CREANGĂ „Copilăria Sfântului Paisie Velicikovski”

– Serghei NILUS „Pe malul Râului Dumnezeiesc”, vol. III și IV, traducere din rusă de pr. Teoctist CAIA

Prezintă: Ovidiu Clapa

14.45 – 15.45

CIE “Moldexpo”, Pavilionul 3, Sala de conferinţe

Editura BESTSELLER, Chişinău

Prezentarea cărții:

– Cristina CHIPERI „Eu încă te iubesc”

Prezintă: Ion Bargan; elevi de la Liceul „Litterarum”, clasa a 11-a „R”, a 11-a „U”, a 12-a „R”, a 12-a „U”, profesoară Angela Doroș; elevi de la Liceul „George Meniuc”, clasa a 9-a „A”, profesor Gheorghe Cozari

16.00 – 17.00

 CIE “Moldexpo”, Pavilionul 3, Sala de conferinţe

Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație, Chişinău

Prezentarea cărților:

– Renata VEREJANU „Poetul Dintre Milenii”

Prezintă: Emilian Marcu

– Renata VEREJANU „Eu am dreptul” (drepturile copiilor în versuri)

Prezintă: Petre Crăciun

– Romeo TARHON „Și îngerii au îngeri păzitori” (poeme)

Prezintă: Renata Verejanu

– Daniel VEREJANU „Eminescu ni l-a dăruit pe MIhai Cimpoi”, „Geniul invizibil al literaturii moderne” (în română și engleză)

Prezintă: Romeo Tarhon

18.15

Librăria din Centru, Bld. Ștefan cel Mare și Sfânt nr. 126

Editura CARTIER, Chișinău

Prezentarea cărților:

– Lavinia BRANIȘTE „Melcușorul”

– Lavinia BRANIȘTE „Jungla lui Toco”

– Alina PURCARU „Catrina și Marele Domn-Somn”

Prezintă: Emilian Galaicu-Păun

 

Related Posts

Leave a Reply