Noutăți

Festivalul Internațional de Poezie „Grigore Vieru”, ediția X. Iată programul

În zilele de 14-17 mai 2018, la Chişinău şi Iaşi, va avea loc ediţia a X-a a Festivalului Internaţional de Poezie „GRIGORE VIERU”, organizat de Centrul Cultural-Ştiinţific „Grigore Vieru” Chişinău, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării al Republicii Moldova, Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” la Chişinău și alte instituții. 

Festivalul va fi deschis la Chişinău, la 14 mai, ora 10.00, cu depunere de flori şi un recital poetic la bustul poetului Grigore Vieru de pe Aleea Clasicilor din Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfânt”.

Programul va continua la ora 11.30 cu un recital de muzică și poezie „Sunt iarbă, mai simplu nu pot fi”, organizat la Liceul de creativitate și inventică „Prometeu-Prim”.

Biblioteca Națională pentru Copii „Ion Creangă” organizează la ora 14.30 un medalion literar-artistic și o expoziție de carte cu genericul „Poet al Cetății Graiului.

Prima zi se va încheia la ora 18.00, la Teatrul Republican de Păpuși „Licurici”, cu Gala Premiilor Festivalului şi un spectacol omagial, susţinut de Cristofor Aldea-Teodorovici, colective artistice de la Centrul Republican pentru Copii și Tineret „ARTICO” și de la mai multe licee din Chișinău.

Miercuri, 15 mai, la ora 10.30, în Sala Mică a Academiei de Ştiinţe a Republicii Moldova se va desfăşura simpozionul științific „Grigore Vieru, omul duminicii”, organizat de Institutul de Filologie.
La ora 13.00, la Truşeni, în preajma Complexului monumental „Scriitorii Unirii”, va avea loc un medalion literar-artistic „Grigore Vieru – Poetul Unirii”, organizat de Liga Culturală pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, Filiala Chişinău.

În ziua de 16 mai, la 12.00, în Sala Consiliului Primăriei Iași va avea loc deschiderea oficială a Festivalului la Iaşi, Conferința „Grigore Vieru, poet și tribun al spaţiului românesc”, susținută de criticul și istoricul literar Ion Pop, și recitalul muzical pe versuri de Grigore Vieru „Taina care ne apără”, oferit de Grupul vocal al Liceului „Prometeu-Prim” din Chișinău.

La ora 15.30, la Palatul Copiilor din Iași, elevii din Republica Moldova și din Iași vor susține un spectacol comun de muzică și poezie „Numele tău”.
La ora 17.00, în Sala de spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Tătărași, iubitorii creației vierene vor avea ocazia să participe la spectacolul „Rădăcina de foc”, care va include un recital de cântece patriotice, prezentat de Corul Marii Uniri din Iași, recitalul „Steaua de vineri” cu actorul Nicolae Jelescu, alocuțiunea și recitalul poetului Valeriu Matei, recitalul muzical al interpretului Cristofor Aldea-Teodorovici și Formației „Teodorovici Band”.

Joi, 17 mai, la ora 10.00 se vor depune flori la bustul poetului Grigore Vieru din Parcul Copou, iar la ora 12.00, la Muzeul Mitropolitan Iași, Sala SINAXAR, se vor ține dialoguri culturale și conferințe cu genericul „Grigore Vieru – poetul, învățătorul tribunul”, la care vor participa personalități marcante ale culturii române.

Pentru actualizări urmăriți pagina evenimentului. 

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *