Cultural Noutăți Noutăți editoriale

Apariție editorială Știința: „Paul GOMA. Cuvântul basarabeanului răzvrătit”

Editura Știința anunţă lansarea unei noi cărţi: „Paul GOMA. Cuvântul basarabeanului răzvrătit” un volum de carte din Colecția Personalitați notorii. Prefață, selecție și coordonare de Aliona Grati. Lucrarea face parte din colecţia de carte „Personalităţi notorii”. În cele patru compartimente ale ei (I. Analize. Interpretări; II. Biblioteca Paul Goma (Cronici. Studii); III. Paul Goma prin el însuşi şi IV. Viaţa în imagini) alcătuitorul volumului urmăreşte să pună în evidenţă „răspunsul” lui Paul Goma în dialogul existenţial şi literar.

Cartea cuprinde exegeze despre toate creaţiile lui Paul Goma, acestea alcătuind împreună un bun demers introductiv. Criteriul de selecţie al articolelor a fost dictat şi de intenţia de a pune în evidenţă evoluţia exegezei asupra creaţiei lui Paul Goma, de la primele recenzii la cărţile de debut ale scriitorului până la cele mai importante şi edificatoare teze ale unor reputaţi critici, istorici literari şi scriitori. Contribuţia scriitorului la lupta de apărare a demnităţii omului din 1977, demersul său de democratizare a societăţii româneşti în plin regim ceauşist, dar şi efortul iniţiatorilor unor dialoguri impresionând prin mărturiile intervievatului sau ale unor simpatizanţi ai scriitorului, însoţite de instantaneele fotografice din biografia lui Paul Goma întregesc portretul scriitorului basarabean şi deschid alte perspective asupra personalităţii sale. Volumul este destinat cercetătorilor literari, istoricilor, jurnaliștilor, studenților și profesorilor, celor interesați de măsura omului răzvrătit, Paul Goma.

Related Posts

Leave a Reply