Internațional Noutăți

„Cartea pe roţi“, vezi cum arată prima librărie mobilă din lanţul Humanitas, România

„Cartea pe roţi“, prima librărie mobilă din lanţul Humanitas, este soluţia la care se gândesc de câţiva ani, pentru a reface legătura specială pe care oamenii o au cu librăriile, mai cu seamă în localităţile, nu puţine, rămase fără librării, anunţă reprezentanţii editurii.  Librăria va porni la drum pe 8 septembrie, potrivit adev.ro/qgakgm

„Cartea pe roţi“ este o autorulotă încăpătoare, care are pe rafturi o selecţie de câteva mii de titluri de la cele mai importante edituri. Poate fi regăsită aici experienţa care devine reflex şi răsfăţ într-o librărie cu care ne-am obişnuit. O aşezare logică a cărţilor, care ne ajută să ne orientăm imediat spre zona de noutăţi, spre romanele premiate recent, cărţile pentru copii şi cele de science fiction, istorie, filozofie, spiritualitate sau ştiinţă. Librăria Humanitas „Cartea pe roţi“ va porni la drum pe 8 septembrie iar prima oprire este comuna Scrioaştea, Teleorman, la Asociaţia „Cu cărţile pe uliţă“. Până în decembrie, „Cartea pe roţi“ va ajunge şi în alte câteva zeci de localităţi din toată ţara, prilej cu care vor face şi o donaţie în cărţi către biblioteca locală sau şcolară din localitatea-gazdă.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *