Fernando Aramburu s-a născut în San Sebastián, Spania, în 1959. A absolvit filologia spaniolă, ca mai apoi să fie lector de limbă spaniolă în Germania începând cu anul 1985. Romanul său din 2006, Fuegos con limón, a descris experiențele sale din tinerețe în Grupul CLOC de Arte e Desarte, un
Month: January 2021
După mai multe luni de anchetă, o acţiune sincronizată condusă de Poliţie şi Autoritatea pentru antichităţi şi de administraţie fiscală israeliană, au fost recuperate mii de artefacte din cele mai diverse, provenite nu doar din bazinul mediteranean-Grecia antică, Italia, Africa, Levant-dar şi
Memorialul Ipotești – Centrul Național de Studii „Mihai Eminescu” organizează ediția din ianuarie a Zilelor Eminescu. Evenimentele vor avea loc pe 15 ianuarie și vor începe, la ora 10.30, cu Te Deum la Bisericuța familiei Eminovici din Ipotești, urmat de depuneri de coroane la statuia poetului
Andreea Răsuceanu este prozatoare și critic literar, autoarea mai multor volume bazate pe metoda geocriticii. Pentru prima ei carte, o versiune a tezei de doctorat, Cele două Mîntulese (Vremea, 2009), a fost nominalizată la premiile României literare, ale Uniunii Scriitorilor din România și la
Recent Comments