Psihologia relațiilor fraterne, de Stephen P. Bank, Michael D. Kahn, Editura Trei
Fraţi… surori… cuvinte ce ne poartă cu gândul la hârjoana copilăriei, la conflicte mai mult sau mai puţin deschise, la frontul comun realizat câteodată împotriva părinţilor. Dar dacă a fi fratele sau sora cuiva, a avea un frate sau o soră, implică o relaţie emoţională cu influenţe reciproce, cu suişuri şi coborâşuri, o relaţie care, constatăm la finalul vieţii, a fost cea mai durabilă dintre toate?
Prima carte de acest fel din psihologia americană şi o noutate pe piaţa românească, Psihologia relaţiilor fraterne deschide drumuri într-un teritoriu emoţional intens pasional, însă adesea ascuns de privirile celor din afara fratriei, motiv pentru care a fost atât de puţin studiat.
Prin această lucrare, bazată pe cercetare şi pe dovezi clinice adunate în peste douăzeci de ani de experienţă, presărată cu studii de caz şi creând noi perspective asupra teoriilor ataşamentului, dezvoltării sinelui şi apariţiei identităţii sexuale, cei doi autori aduc în lumină importanţa relaţiilor fraterne în cadrul terapiei individuale şi familiale, permiţând totodată cititorului interesat să se redescopere şi să-l redescopere pe celălalt în legătura fraternă.
Stephen P. Bank este directorul Centrului de consultare şi cercetare în comunicarea dintre pacient şi medic din Middletown, Connecticut.
Michael D. Kahn, profesor de psihologie clinică, face parte din Asociaţia Emeriti a Universităţii Hartford, din Societatea de psihoterapie psihanalitică din Connecticut şi profesează la cabinetul său din Hartford, Connecticut.
Mai jos redăm un fragment din carte:
Esența legăturii emoționale fraterne
După mulți ani de observații, autorii cred că legătura emoțională dintre frați:
• Rămâne o insulă de stabilitate și familiaritate într-o lume în care prea puține rămân cum au fost odată; este un depozit al memoriei. Oricare dintre noi, care avem frați sau surori, îi amintește celuilalt cum am îmbătrânit, cine am fost și cine sperăm să devenim.
• Durează o viață, marcând cele mai vechi amintiri pe care le avem și ne însoțește până la capătul vieții, definind și configurându-ne mortalitatea. Când un frate sau o soră se îmbolnăvește sau moare, atunci ne înțelegem cu adevărat propria mortalitate și vulnerabilitate.
• Este, pentru mulți dintre noi, o relație care ne definește drumul vieții. Frații sunt tovarășii de călătorie absoluți, la bine și la rău. Indiferent dacă legăturile dintre ei sunt relaxate sau tensionate, sau câte puțin din ambele, ei sunt tovarăși de drum într-o lume fără multe repere stabile (Bank, 1995; Kahn, 1994, 1995). Mai târziu în viață aceasta devine o relație opțională, mai ales atunci când părinții nu mai sunt
disponibili sau prezenți pentru a stabili reguli sau pentru a decide că trebuie să ne vedem cu frații noștri, să-i însoțim, să petrecem timp cu ei.
• Devine un depozitar de secrete, unele pline de rușine, altele nostalgice, primitive sau dureroase, ale unor timpuri din copilăria noastră când părinții nu erau de față să observe, să împiedice sau să pedepsească. Este un nucleu construit împreună din experiențe reamintite. Deși frații adesea își povestesc diferit amintirile, încercarea de a ajunge la consens este ceea ce validează relația, mai degrabă decât ceea ce „s-a întâmplat cu adevărat“.
• Pentru unii a satisfăcut nevoia de atașament și mângâiere. Un frate sau o soră putea liniști în caz de abandon al părinților sau atunci când războiul sau nenorocirile din familie făceau să pară că întreaga lume se prăbușește. Mulți adulți au relatat cum sănătatea lor psihică, și uneori și cea fizică, au fost salvate prin grija fraților sau surorilor.
• Pentru unii, din păcate, este în continuă deteriorare sau nu are niciun impact.
Cartea conține următoarele capitole:
Capitolul 1. Clarificarea legăturii fraterne
Cercetări anterioare despre frați
Proximitatea dintre frați
Legătura fraternă
Capitolul 2. Atașament și separare în copilăria timpurie
Influența părinților asupra rolului și identității
Atașamentul: dependența fraternă timpurie
Apropiere emoțională și interdependență
Gemenii: cazul special al fraților extrem de apropiați
Concluzii
Capitolul 3. Copilărie și adolescență: lupta pentru identități distincte
Perechi de frați
Etaloane și comparația socială: sinele din oglindă
Lumi publice și private: niveluri de intimitate
Cum se potrivesc personalitățile fraților: complementaritatea
Impactul schimbării și identificării dintre frați
Percepții ale asemănării și diferenței
Absența schimbării
Concluzii
Capitolul 4. Tipare de identificare și relații fraterne
Identificarea intimă
Identificarea parțială
Identificarea distantă
Capitolul 5. Acte de sacrificiu: grijă și devotament
Hansel și Gretel
Devotamentul reciproc
Devotamentul unilateral: a fi „tutorele fratelui meu”
Copilul care primește
Concluzii
Capitolul 6. Influența sexuală a fraților
Înzestrarea biologică și diferențele de identitate
Confuzia sexuală
Modele și pionierat sexual
Frați mai mari întârziați sau precoce
Capitolul 7. Sexualitatea dintre frați și surori
Curiozitatea ludică
Iubirea frate‑soră
Incestul fratern
Concluzii
Capitolul 8. Frați în conflict: legături de agresivitate și rivalitate
Aspectele pozitive ale conflictelor din copilărie
Părinții puternici
Lupte pentru superioritate la adolescență și maturitate
Mecanisme de conținere a agresivității fraterne
Satisfacții ale agresivității fraterne
Capitolul 9. Familia complicată: frați „sănătoși” și frați „tulburați”
Cum organizează părinții relațiile
Rolul fratelui sănătos
Oglinzi tulburătoare ale sinelui
Prețul de a fi normal
Simțul de responsabilitate al fratelui sănătos
Capitolul 10. Frații supraviețuitori: legături dincolo de moarte
Influența parentală asupra suferinței fraților supraviețuitori
Circumstanțele morții unui frate
Identificarea anterioară și doliul patologic
Ramificații distructive ale morții unui frate
Rezoluții pozitive la moartea unui frate
Concluzie
Capitolul 11. Psihoterapia cu frați
Probleme pentru psihoterapeut
Evaluarea problemelor fraterne în terapie
Tehnici specifice pentru lucrul cu frați în terapia individuală și de familie
Psihologia relațiilor fraterne
Autor: Stephen P. Bank, Michael D. Kahn
Editura Trei. Nr. de pagini: 576Titlul original: The Sibling Bond
Traducere din engleză: Oana Maria Nica
Anul apariţiei: 2016