Romanul „Grădina de sticlă” de Tatiana Țîbuleac se lansează la Paris
Romanul Grădina de sticlă de Tatiana Țîbuleac se lansează astăzi la Paris. La serata moderată de jurnalista Cristina Hermeziu participă jurnalista Iulia Badea Gueritée și scriitorul Vitalie Vovc.
Laureată a premiului pentru proză Observator cultural 2017 pentru romanul Vara când mama a avut ochii verzi , Tatiana Țîbuleac revine în forță cu povestea impresionantă a Lastocikăi: în Chișinăul anilor 80, o fetiță abandonată adună și spală sticle pentru mama de împrumut, rusoaică. Grădina de sticlă este un bildungsroman emoționant, despre construcția feminității și a propriei identități, când familia e un întreg cartier mitic și pitoresc din Chișinău, iar rivalitățile pasionale sau refulate între mediul rusesc și cel românesc țin cotidianul și viețile sub tensiune. Cu scriitura sa violent poetică, noul roman al Tatianei Țîbuleac este o declarație de iubire către limba română.
Autoarea declara că „Ar trebui poate să scriu rusește. Rusește, altfel se aranjează cuvintele. În românește îmi amintesc mai clar. Vreau să vă spun totul. Înger sau diavol, pe care să-l alegi când amândoi vânează același lucru? M-aș fi lipit și de-o lamă dacă m-ar fi mângâiat și mi-ar fi aruncat pâine. În dosul acelei uși strâmte și murdare mi s-a deschis o lume întreagă. Am pășit în ea pe negândite, cu frica unui copil care trăise până atunci doar din resturi”.
Tatiana Țîbuleac s-a născut în 1978 la Chișinău, în Republica Moldova. După opt ani de jurnalism la ProTV Chișinău, se stabilește la Paris unde lucrează în comunicare. In 2016 publică un volum de proză scurtă, «Fabule moderne», iar în 2017 primul său roman, «Vara în care mama a avut ochii verzi», cunoaște un spectaculos succes de public și de critică, fiind distins cu premiul pentru proză al revistei Observator cultural. Tradus de Phillipe Loubière, romanul apare în limba franceză la editura des Syrtes, în aprilie 2018. «Grădina de sticlă», a treia sa carte, apare la editura Cartier în mai 2018.
«Grădina de sticlă», publicat de editura Cartier, este prezentat la Paris vineri, 8 iunie, în prezența autoarei, la ora 18h30, la Espace 33. (33 rue Bouret, 75019)