Câtă literatură și câtă maculatură? Despre literatura pentru copii în noul număr Contrafort

A apărut noul număr al revistei Contrafort (inclusiv varianta online) unde găsiți opinia criticului literar dna.prof. Maria Șleahtițchi, referitor la literatura pentru copii.

Câtă literatură și câtă maculatură?

„Mă aflu de vreo două luni în rutina, asumată de bunăvoie și nesilită de nimeni, alcătuirii unei antologii de literatură pentru copii scrisă în stânga Prutului. O carte care să cuprindă începutul secolului XXI, venind în continuarea unei alte antologii de Literatură pentru copii, publicată în seria din 2004, Secolul XX. Literatura din Basarabia, la Editurile Știința și ARC. Cine a alcătuit acest gen de carte știe că își asumă, pentru un timp, să trăiască invadat de informații din cataloage, fișe, bibliografii, cărți pe masă, pe podea, în geantă, în calculator, lecturi-lecturi …mici bucurii, îndoieli și spaime.

Prima impresie este că în ultimii șaptesprezece ani s-a publicat un număr exorbitant de cărți pentru copii. Am în lista mea peste șapte sute de titluri și nu cred că am ajuns la capătul ei. Este clar că în acest gen, ca în niciun alt gen literar, există o înspăimântătoare supraproducție de carte. Scrie cine vrea, cu sau fără vocație, scrie ce vrea, publică cum și unde poate. Cartea pentru copii este un produs mai special, care implică literatura ca artă, jocul imanent al vârstei, o anumită, de regulă implicită, notă educativ-formatoare. Este cel mai căutat produs și, comparativ cu alte genuri de literatură, se vinde bine.

Mai toți părinții (exceptându-i pe cei săraci cu totul) vor ca odrasla lor să aibă acces la carte. Iar cartea pentru copii este adesea înainte de toate un obiect viu colorat, apoi un text bine scris. Mai mult decât atât, domeniul s-a transformat din artă în industrie dominată de legile pieței. Constat că există o adevărată industrie a cărții pentru copii, iar proprietarii acestor întreprinderi, oameni de afaceri totuși, știu că aici se află o bună sursă de venit. N-aș vedea nimic îngrijorător în asta, dacă acești industriași ai produsului cultural s-ar îngriji de calitatea textelor, de gradul de artă pe care îl conțin. În alcătuirea antologiei am exclus cărticelele-jucării și toate cărțile pline de greșeli și amatorisme. Am fost atentă cu autorii „prolifici și fecunzi”. Se știe că sunt autori care scriu doar pentru copii, dăruindu-se în exclusivitate acestui gen. Și totuși să scoți în șaptesprezece ani tocmai patruzeci de titluri mi se pare ceva în neregulă.

Dacă ar fi vorba de scriitori consacrați (Spiridon Vangheli, Vasile Romanciuc, Arcadie Suceveanu ș.a.), aș mai înțelege că, adunând și reeditări, se poate ajunge la o performanță de acest gen. Dar dacă acestea sunt nume cvasinecunoscute, publicând la edituri obscure sau pe cont propriu, mai umblând cu vânzările din grădiniță în grădiniță, din școală în școală, cred că acest domeniu are o problemă. Cine alege cartea? Cine girează valoarea ei? Care este atitudinea școlii, a grădiniței, a Uniunii Scriitorilor față de maculatura ce inundă nestăvilit atenția copiilor? Chiar și în cazul unor „studii docte” despre literatura pentru copii, cum ar fi unele cursuri universitare, manuale etc., poți găsi perle de tipul celei prin care copiilor li se recomandă lectura Poveștii lui Ionică cel Prost de Ion Creangă, iar Ministerul mai și premia cartea cu pricina.

Este semnul că nimeni nu citește, habar nu are pentru ce acordă premiile și din ce se alcătuiesc topurile. Deși am numărat peste zece edituri cu producție de carte pentru copii (unele fiind de buzunar sau de-a dreptul obscure), în stânga Prutului sunt de fapt doar trei care abordează cu responsabilitate și rafinament procesul editării acestui gen de carte. Editura Prut, bunăoară, cu lansări noi și reeditări, are o specializare aparte pentru cititorii în formare, publicând cele mai multe cărți pentru copii. Ea acoperă cel mai amplu segment al pieței, desfășurându-și producția în tot spațiul românesc. Editura Cartier a reeditat o serie dintre cele mai bune cărți apărute în secolul XX și are o politică aparte în privința lansării noilor titluri: comandă cărți pentru copii unor autori validați în literatura pentru cei maturi. A scos câteva cărți bune pentru copii și Editura ARC, dar se pare că nu acesta este profilul ei. Și cam atât, chiar dacă alte edituri se străduie din răsputeri să publice cărți pentru copii, ele arareori reușesc să se facă vizibile prin valoarea ireproșabilă a textelor.

De fapt, dincolo de edituri, cine mai trebuie să se îngrijească de calitatea cărții pentru copii? Trebuie să mai facă ceva Uniunea Scriitorilor pentru îmbunătățirea calității literaturii pentru copii din stânga Prutului, în afară de dezbaterea organizată în problema literaturii pentru copii cu vreo doi ani în urmă? Părinții trebuie să-și asigure un anumit nivel de cultură, pentru a putea face diferența dintre o carte bună și o carte proastă? În cazul literaturii pentru copii, părinții trebuie să guste ei mai întâi acest tip de aliment spiritual, apoi să-l dea copiilor, tot așa cum fac când își hrănesc picii. Părinții înșiși ar trebui să fie cititori. Altfel, cine le asigură necesarul nivel de cultură, dacă în copilărie și-au format gustul pe texte mediocre?“

Text de Maria Şleahtiţchi. Revista Contrafort.