Despre netăgăduite modele de demnitate și curaj civic. Noutate editorială. Andrei Ciurunga. Scrieri, Editura Ştiinţa
Cântec pentru Basarabia
Țară cu pridvoare și cu prune brune
Care dorm în ochii puși pe rugăciune,
Cine-a frânt în tine ascuțiș de sabie
Să te plece altor steaguri, Basarabie?
Ruptu-te-au dușmanii, datu-te-au la câini,
Iezii din privire să ți-i culci în mâini.
Pletele să-ți fluturi noaptea pe sub stele când își umple Nistrul ochii de mărgele.
Țară de domnițe – tremur între gene –
Albe ca lumina strânsă din poieme,
Unde-au fost arcașii, unde-au fost plăieșii,
Când le-au scos în târguri trupul, megieșii?
Frunză, frunzișoară verde de sulfină,
Crucea se ridică, troița se-nchină.
Plugul între brazde răscolește sânge,
Vântul dacă bate, plopul nu mai plânge.
Țară, țăruleană limpede ca Prutul,
Lasă-mă să-ți mângâi rana cu sărutul…
Andrei Ciurunga este tipul poetului chemat, căruia Dumnezeu i-a atins blajin creștetul, e tipul creatorului pentru care poezia înseamnă, după cum o spune într-un interviu, însăși viața.
Scriitorul Andrei Ciurunga, pre numele lui adevărat Robert Eisenbraun, ar trebui să întregească, prin biografie și operă, numărul oamenilor de cultură născuți în Basarabia, care au devenit voci distincte ale procesului literar românesc și netăgăduite modele de demnitate și curaj civic.
Născut la Cahul în 28 octombrie 1920, el va demonstra continuu, în pofida istoriei vitrege a României din secolul XX și a propriului destin dramatic, o viziune neclintită asupra unității tuturor pământurilor românești și nu va recunoaște niciodată și în nici un fel hotarul de la Prut, Basarabia rămânând a fi pentru el un paradis de recuperat.
Noutate editorială, Editura Ştiinţa.
Andrei Ciurunga. Scrieri.
Text selectat și îngrijit, repere biografice, note, comentarii şi iconografie de Mihai şi Teodor Papuc. Studiu introductiv de Anatol Moraru.
Colecţia „Moştenire”, 564 p.,