Franţa, o patrie a pasiunilor şi a patimilor literare. Premiul Café de Flore
Acest premiu a fost fondat în 1994 de Frédéric Beigbeder, scriitor de mare succes tradus şi în româneşte, ca un fel de replică la alt premiu, cel al Cafenelei Les Deux Magots. Toată această competiţie între premii într-un cartier precum Saint-Germain-des-Prés, ne reaminteşte că Franţa rămâne o incorigibilă patrie a pasiunilor şi chiar a patimilor literare. Este destul de special nu prin cecul de 6 100 de euro care i se oferă laureatului, ci prin dreptul pe care îl câştigă acesta de a bea timp de un an, în fiecare zi, câte un pahar de vin în această celebră cafenea. Iar vinul este un Pouilly-fumé, un vin alb şi el celebru şi destul de scump pentru că este produs doar în 7 comune de pe valea Loarei.
Anul acesta fericitul câştigător al acestui premiu, căruia i se înmânează şi un pahar gravat cu numele său, este Raphaël Rupert, în vîrstă de 41 de ani. Titlul cărţii sale este de natură să atragă atenţia oricărui om cu simţul intrat într-o librărie: romanul se intitulează “Anatomia amantului femeii mele”.
Subiectul cărţii este despre un anume Raphaël doreşte să devină scriitor dar îi lipseşte inspiraţia; atunci are proasta idee de a citi jurnalul intim al soţiei sale, ea însăşi fiind scriitoare. Nu spunem mai multe, că sigur editurile se vor interesa de ea şi va fi şi o apariţie în limba română.
Credit foto: Café de Flore.