O carte pe zi. Se numea Sarah, de Tatiana de Rosnay

Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiță evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopții, împreună cu părinții ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-și încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera.

Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, stabilită de mulți ani la Paris și măritată cu un francez, trebuie să scrie un articol despre razia de la Vel’ d’Hiv, cu ocazia comemorării a șaizeci de ani de la acest eveniment de tristă amintire în istoria Franței. În timpul investigației sale, Julia descoperă întâmplător o serie de secrete de familie adânc îngropate, care o leagă de Sarah, și simte nevoia de a reconstitui destinul tragic al fetei. Pe măsură ce se adâncește în trecutul ei, lucrurile pe care le află o tulbură și o fac să-și pună întrebări cu privire la propria existență.

Se numea Sarah este povestea înduioșătoare a două familii unite de un secret teribil, dar și o tulburătoare pagină de istorie: Tatiana de Rosnay descrie un episod real din Franța aflată sub ocupație și rupe tăcerea care înconjoară un subiect dureros, uneori chiar tabu, din istoria francezilor.

„Fetiţa se ţinea aproape de părinţii ei. Stăbătură pe jos strada lor, în timp ce bărbatul în balonzaid bej le spunea să se grăbească. Oare unde se duceau? se întrebă. De ce trebuiau să se grabească atât de tare? Li se spuse să intre într-un garaj mare. Fetiţa recunoscu drumul – nu era departe de casa în care locuiau şi de locul unde lucra tatăl ei.
În garaj, barbaţi îmbrăcaţi în salopete albastre, patate de ulei, erau aplecaţi asupra motoarelor. Îi priveau, tăcuţi. Nimeni nu zise nimic. Atunci, fetiţa văzu un grup mare de oameni, stând în garaj, cu genti si cosuri la picioare. Majoritatea erau femei si copii, observă ea. Pe unii îi cunoştea puţin. Dar nimeni nu îndrăznea să facă semn cu mâna sau să se salute. După un timp, apărură doi politişti care începură să strige nume. Tatăl fetiţei ridică mâna când auzi numele lor.

Fetiţa privi în jur. Văzu un baiat pe care il cunoştea de la şcoala, Leon. Părea obosit şi speriat. Ea îi zâmbi; ar fi vrut să-i spună că totul era în regulă, că în curând vor putea să meargă acasă. Toate astea nu aveau să dureze mult, curând o sa fie trimişi înapoi. Dar Leon o privi de parcă era nebună. Ea îşi lăsa privirea în jos, cu obrajii în flăcări. Poate că pricepuse totul greşit. Inima îi bătea cu putere. Poate că lucrurile nu aveau să se întâmple aşa cum crezuse ea. Se simţea foarte naivă, prostuţă şi tânără.
Tatăl ei se aplecă spre ea. Bărbia lui ţepoasă îi gâdila urechea. Îi rosti numele. Unde era fratele ei? Ea îi arăta cheia. Fraţiorul ei era în siguranţă, ascuns în dulapul lor secret, şopti ea, mândră de sine. O să fie în siguranţă….“

„O lectură tulburătoare… O carte care-ți merge la suflet încă de la primul capitol, iar scenele și personajele descrise îți rămân în minte mult timp după ce ai terminat de citit.“ – Publishers Weekly

Carte publicată în 40 de țări