Biobibliografia „Ion Ungureanu”, dedicată regretatului actor de teatru și film, regizor, profesor, filosof al artei scenice și publicist, ex-ministru al Culturii, a fost lansată miercuri, 13 martie, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM). Lucrarea a fost elaborată în cadrul Proiectului editorial „Moldavica”, seria „Teatru și film”, inițiat de BNRM, iar
Month: March 2019
Uniunea Scriitorilor din Moldova și Muzeul Național al Literaturii Române „Mihail Kogălniceanu” au organizat un eveniment cu genericul „Anul literar 2018”, la care au fost analizate cărțile apărute pe parcursul anului trecut. Președintele Uniunii Scriitorilor din Moldova, Arcadie Suceveanu, a menționat că anul 2018 a fost unul benefic pentru literatura noastră, fiind
Editura „Ştiinţa” îi invită pe consumatorii de artă, precum și pe toți cei interesaţi la lansarea cărții „Compoziţii tematice în sculptura moldovenească: anii 1940–2010”, autor Ana Marian, în cadrul căreia se va vorbi despre apariţia, evoluţia şi metamorfozele stilistice ale compoziţiei sculpturale ca gen în Basarabia. Evenimentul de lansare va avea loc astăzi, 5 martie,
Romanele „Normal People”, de Sally Rooney, şi „Milkman”, de Anna Burns, concurează în cadrul ediţiei din acest an a premiului literar Women’s Prize For Fiction. Şaisprezece cărţi sunt nominalizate pe lista lungă a ediţiei din acest an a Women’s Prize For Fiction, printre acestea numărându-se şapte romane de debut. Romanul ”Milkman”, o poveste
Editura Cartier împlinește 24 de ani, cu această ocazie, joi, 7 martie, în Librăriile Cartier va avea loc Noaptea Cărților Deschise, ediția a X-a. Cărțile Cartier se vor vinde la jumătate de preț (Librăria din Centru, bdul Ștefan cel Mare nr.126 și Librăria din Hol, str.București nr.68). Librăriile vor avea un program prelungit: de la […]
Gheorghe Florescu (n. 1944) a învăţat meşteşugul pregătirii cafelei de la Avedis Carabelaian, unul dintre celebrii cafegii armeni care mai existau în Bucureşti la sfârşitul anilor ’60. Devine el însuşi cafegiu şi totodată şef al magazinului de cafea şi delicatese din str. Hristo Botev 10, unde avea drept clienţi mari literaţi, actori sau medici bucureşteni, […]
Arhiva Digitală Romă – RomArchive, primul proiect de anvergură internaţională ce oferă o perspectivă inovatoare asupra a ce înseamnă arta şi cultura, istoria şi identitatea rome, prezentate de romi în cooperare cu neromi, a fost lansată joi, în cadrul unui eveniment desfăşurat la Teatrul Evreiesc de Stat din Bucureşti, România. Preşedinta Consiliului Consultativ
Cartea „Cântecele de acasă mă poartă prin lume”, dialoguri la focul din vatră cu interpretul de muzică populară Mihai Ciobanu, Artist al Poporului, realizate de jurnalista Tatiana Slivca, a fost lansată joi, 28 februarie, la Biblioteca Națională a Republicii Moldova. Volumul a apărut cu sprijinul Ministerului Educației, Culturii și Cercetării și cuprinde 312 pagini: