Cărți premiate Noutăți Noutăți editoriale

Scriitoarea Ioana Pârvulescu, câştigătoarea Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”

Câştigătorul din acest an al Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi” pentru cea mai bună carte publicată în anul 2020 este scriitoarea Ioana Pârvulescu, premiu acordat pentru volumul „Prevestirea”, apărut la Editura Humanitas, potrivit sursei.

Decizia a fost luată de către juriul format din scriitorii şi criticii Alexandru Călinescu, în calitate de preşedinte, Bogdan Creţu, Codrin Liviu Cuţitaru, Doris Mironescu şi Antonio Patraş. Totodată, juriul a decis ca în acest an premiul pentru debut să îi revină tinerei scriitoare Antonia Mihăilescu, pentru volumul „note din secolul kitsch”, apărut la Editura Tracus Arte.

Ioana Pârvulescu este scriitoarea laureată a ediţiei din acest an, a XVIII-a, a Premiului Naţional de Proză „Ziarul de Iaşi”, premiu care, conform regulamentului, se acordă doar o singură dată unui scriitor. Volumul „Prevestirea”, apărut anul trecut la Editura Humanitas, va fi astfel recompensat cu lucrarea realizată în bronz de către sculptorul Sorin Purcariu, sculptură cu titlul „Muza înaripată”.

Alexandru Călinescu, preşedintele juriului, afirmă despre câştigătoare faptul că „este o personalitate culturală de prim plan”, făcând totodată o scurtă trecere în revistă a activităţii sale. „Premiul Naţional de proză al «Ziarului de Iaşi» merge acum către o personalitate culturală de prim plan, binecunoscută atât în mediile literare cât şi în cele academice. Profesoară la Universitatea din Bucureşti, Ioana Pârvulescu s-a ilustrat în critica literară, în eseu, a scris pagini admirabile despre perioada interbelică şi despre secolul al XIX-lea, despre Bucureşti, despre personajele literare şi despre Caragiale. Dan C. Mihăilescu spune undeva că «Ioana Pârvulescu nu are pereche pe piaţa eseului nostru literar» fiindcă «are lumea ei, cu totul şi cu totul aparte». După debutul în roman cu Viaţa începe vineri (2009), Ioana Pârvulescu s-a impus şi în ipostaza de prozatoare. Romanul Prevestirea are o miză înaltă, prin reinterpretarea istoriei lui Iona din Vechiul Testament. Rod al unei ample şi riguroase documentaţii, romanul vrea să pună în evidenţă, după chiar declaraţiile autoarei, «zbuciumul omenesc», întâmplările pe care le trăieşte Iona fiind simbolice pentru vieţile noastre. Un roman în care, dincolo de arhitectura ideilor, se vede plăcerea povestirii. O lectură pasionantă, aşadar, şi care invită totodată la meditaţie”, a afirmat Alexandru Călinescu.

Ioana Pârvulescu: Romane traduse în zece limbi

Ioana Pârvulescu este scriitoare şi profesor la Facultatea de Litere din Bucureşti, unde predă literatură română modernă. Timp de 18 ani a fost redactor şi cronicar săptămânal la România literară, iar la editura Humanitas a iniţiat şi coordonat colecţia de literatură universală „Cartea de pe noptieră“. Romanele ei sunt traduse în peste 10 limbi europene, a obţinut în două rânduri „Premiul Uniunii Europene pentru literatură”: în 2013, cu romanul „Viaţa începe vineri”, şi, în urma unui concurs internaţional al laureaţilor, în 2018, pentru proza scurtă „O voce”, dedicată Monicăi Lovinescu. Prevestirea, care rescrie povestea profetului Iona, este cel de-al IV-lea roman publicat de autoare.

Sursa foto: ziaruldeiasi.ro

Related Posts