Tudorel Urian despre antologia „Eseu și critică literară” de Adrian Ciubotaru din colecția „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI”, Editura Știința
Tudorel Urian despre antologia „Eseu și critică literară” de Adrian Ciubotaru din colecția „Literatura din Basarabia. Început de secol XXI”. Articol publicat în revista de cultură Luceafărul de Dimineață, numărul 3, din martie 2018, pagina 10.
Nu știu alții cum sunt, dar mie, dacă m-ar pune cineva să numesc cinci critici literari de azi din afara României, mi-ar pune memoria la grea încercare. Vremea în care mă culcam și mă trezeam în minte cu Roland Barthes, Gaëtan Picon, Gérard Genette, Julia Kristeva, Tvetan Todorov, Walter Benjamin, Jean Starobinski, Hans-Robert Jauss sau Wolfgang Iser a trecut demult, literatura însăși și-a schimbat statutul în vremea comunicării rizomice și a canalelor multimedia, pentru ca cineva să mai fie atent la cei care fixează regulile jocului și veghează la buna lui derulare.
Chiar dacă citesc regulat exegeze literare și comentarii critice în reviste occidentale (lucru greu de imaginat în vremea comunismului), ceea ce rețin din ele este, pragmatic, ideea dacă volumul la care se referă merită citit. Rar rețin numele celui care semnează respectiva recenzie. În acest context, am citit cu multă curiozitate volumul Eseu. Critică literară, din excelenta serie de antologii Literatura din Basarabia. Început de secol XXI, coordonată de Mircea V. Ciobanu și Eugen Lungu.
A priori, interesul pentru o asemenea carte consta în familiarizarea cu metodele critice practicate cu predilecție dincolo de Prut, cu limbajul critic și eventualele texte de direcție, cu unghiurile de abordare ale creațiilor literare și modalitățile de punere în valoare a specificității acestora, cu evaluarea din interior a unei literaturi pe care, chiar după ridicarea barierelor politice și comunicaționale o cunoaștem încă fragmentar și nesistematic. În plus, familiarizarea cu niște nume mai puțin vehiculate decât cele ale poeților și prozatorilor care au devenit în anii din urmă prezențe constante în presa culturală și în programele editoriale de la noi.
Prima supriză oferită de acest volum vine chiar din lectura Cuprinsului. Mulți dintre cei 17 autori selectați sunt nume familiare publicului de la noi, unii dintre ei fiind prezenți și în volumele de proză sau de poezie ale antologiei (Leo Butnaru, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Arcadie Suceveanu, Andrei Țurcanu, Ghenadie Nicu). Aș spune că această multicalificare în domeniul literaturii (există și cazuri de scriitori care sunt, simultan, poeți, prozatori, traducăori, eseiști și critici) este o particularitate a literaturii din stânga Prutului, cel puțin în raport cu cea din țara mamă, unde rolurile sunt mult mai clar delimitate.
La fel ca în cazul celorlalte volume din cadrul seriei de antologii, criteriul organizării este cel cronologic, în funcție de data de naștere a autorilor, chiar dacă texele selectate fac parte din categorii diferite: critică literară, istorie literară, eseistică, publicistică, critică de film. Cel mai vârstnic autor antologat este academicianul Mihai Cimpoi (născut în 1942), iar cea mai tânără este Nina Corcinschi (născută în 1979).
Lipsesc textele de teorie literară propriu-zisă și cele de direcție, chiar dacă unele idei apar în textele selectate. Citind textele în succesiunea lor se vede, din capul locului, diferența dintre critica academică, de tip universitar, doldora de citate savante, mai mult sau mai puțin adecvate, practic inaccesibilă cititorilor fără o solidă pregătire filologică și filosofică și critica publicistică, relaxată și, uneori, sprințară, care însoțește de regulă textele autorilor din ultima generație, ele însele modele de dezinhibare și de cutezanță în depășirea unor granițe tematice și lingvistice tradiționale.
Poate suprinzător, și aceste cronici de întâmpinare fac trimiteri savante la autori mai vechi sau mai noi din literatura europeană și americană, mai mult sau mai puțin potrivite, ca și cum criticii ar simți nevoia unui fel de legitimare suplimentară pentru teritoriul foarte mundan în care trebuie să se învârtă. Cu avalanșa de texte care mimează literatura pe internet, din punctul meu de vedere, cel puțin în comentariile de întâmpinare, criticii ar trebui să aleagă calea cea mai dreaptă și mai simplă de a-i comunica unui cititor care nu a citit toate operele de referință din literatura lumii dacă volumul pe care îl are în față merită sau nu să fie cumpărat și citit. Așa cum se face în săptămânalele și lunarele occidentale. Or, la fel ca unii critici din România, și mulți din Basarabia, preferă să se admire în oglindă, să-și expună ostentativ erudiția ajungând uneori la un ermetism al expresiei care îl forțează pe bietul cititor să le citească exegezele cu dicționarul în mână și cu Wikipedia lângă ei.
Din punctul de vedere al unui cititor care nu trăiește în Basarabia și nu respiră în fiecare moment aerul literaturii dintre Prut și Nistru, cel mai interesant studiu al cărții este cel introductiv, aparținându-i autorului antologiei, Adrian Ciubotaru. El completează tabloul evoluției genului din perspectivă istorică, subliniază mutațiile care au avut loc în diferite perioade (care, în pofida granițelor politice urmează un traseu foarte apropiat de cel parcurs în literatura română), subliniază particularitățile stilistice și modalitățile de abordare ale criticii basarabene, ba chiar își expune cu onestitate propria opinie în legătură cu antologia pe care singur a realizat-o: „Cuprinsul antologiei de față depășește cu mult preferințele critice ale antologatorului, care ar fi selecționat, în condiții ideale, doar șapte autori (Mihai Cimpoi, Eugen Lungu, Mircea V. Ciobanu, Nicolae Leahu, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Lucia Țurcanu), fiecare cu mai multe texte.
Chiar dacă o asemenea antologie ar fi satisfăcut gusturile mele personale și poate gusturile câtorva cititori, opțiunea finală a fost pentru o culegere ceva mai panoramică, una care să arate atât evoluția eseului, cât și a criticii literare basarabene. Am avut de unde alege, dar constrângerile tipografice și mai ales nevoia de a exprima, prin cuprins, ideile enunțate în studiul introductiv, au redus lista la doar șaptesprezece nume.
Astfel, în sumar nu se vor regăsi eseiști și critici importanți, între care Vladimir Beșleagă, Nicolae Dabija, Ioan Mânăscurtă, Grigore Chiper, Alexandru Cosmescu ș.a.” (p. 21) Trecând peste micul paradox că antologatorul ar fi vrut să fie mai puțini autori selectați, dar regretă că nu sunt mai mulți, judecând strict din perspectiva textelor din cuprinsul acestei cărți, lista celor șapte autori din preferințele sale personale este corectă, ba chiar puțin generoasă. În foarte bunul său studiu, Adrian Ciubotaru arată și care este principala problemă a criticii literare din Basarabia: lipsa de autoritate a criticilor. Ei ajung să dea verdicte, fără a motiva prin demonstrații clare obiectivitatea acestor concluzii. Regulile jocului sunt neclare și, de aceea, judecățile de valoare sunt contestabile de către actorii scenei literare.
Scrie Adrian Ciubotaru: „ Jocul literar basarabean rămâne văduvit de reguli: înainte de 1991 lipsa arbitrilor care să le fixeze (între noi fie vorba, arbitrii le aplică, nu ei le fixează – n.m.) era o stare de lucruri explicabilă; în 2017, arbitrii, deși foarte puțini, există, dar majoritatea absolută a jucătorilor le contestă autoritatea. Arbitrii înșiși ezită să-și definească principiile de care se ghidează, chiar și cele mai strălucite examene analitice efectuându-se, deseori, în temeiul unor criterii ambigue.” (p. 17)
Câteva reguli ale jocului sunt trasate, totuși, în excelentul studiu al lui Mircea V. Ciobanu, Noua proză basarabeană: între profesionalism și amatorism. Autorul tratează din perspectivă istorică și comparată (cu literatura congenerilor din România) proza unor autori din Basarabia, remarcați în anii din urmă și publicați inclusiv la edituri de pe malul nostru al Prutului. Le arată plusurile și minusurile, nu ezită, acolo unde este cazul să le pună în lumină amatorismele, prin comparații cu profesionalismul unor autori români de succes internațional.
Mi-a plăcut mult studiul Luciei Țurcanu, Manierismul românesc. Manifestări și atitudini. O mostră de studiu academic, inteligent și erudit fără ostentanție, în care autoarea urmărește să se facă înțeleasă, nu să epateze. Ea trece în revistă tendințele manieriste din scrisul unor scriitori din România și Basarabia, din perspectivă diacronică. Impresionantă în scrisul Luciei Țurcanu este matura stăpânire a limbajului critic, capacitatea de a-și scoate în evidență ideile firesc,fără emfază și fără excese ale limbajului de specialitate. Sobrietate și precizie sunt cuvintele care definesc cel mai bine stilul său critic. O plăcere să îi citești textele.
În fine, merită amintit și eseul lui Eugen Lungu, Crâmpeie despre Nu! Autorul colindă cu vervă și erudiție prin istorie și prin literaturile lumii, descoperind utilizări cu totul surprinzătoare ale acestei vocabule, nemurite de Eugen Ionescu într-o carte care a făcut scandal la vremea ei.
Dar să îi prezint pe toți autorii selectați în această antologie, cu precizarea că fiecare dintre ei contribuie, într-un fel sau altul, la mai buna înțelegere a climatului critic din spațiul literar basarabean: Mihai Cimpoi, Andrei Țurcanu, Eugen Lungu, Leo Butnaru, Valentina Tăzlăuanu, Arcadie Suceveanu, Alexandru Burlacu, Mircea V. Ciobanu, Maria Șleahtițchi, Nicolae Leahu, Ghenadie Nicu, Emilian Galaicu-Păun, Vitalie Ciobanu, Tamara Cărăuș, Lucia Țurcanu, Marcel Gherman, Nina Corcinschi.
Volumul Eseu. Critică literară este esențial în economia proiectului Literatura din Basarabia. Început de secol XXI. El pune eșantioanele din celelalte volume în tabloul general și dă indicii clare despre specificitatea și nivelul discuțiilor din lumea literară de dincolo de Prut. O carte de neocolit pentru toți cei care doresc să înțeleagă în profunzime fenomenul literar din Basarabia.
Text de Tudorel Urian
https://orcid.org/0000-0002-5159-262X
