Istoria Instrumentelor de Scris, notiţele Secţiei Carte Veche şi Rară ai Bibliotecii Naţionale

Secţia Carte Veche şi Rară ai Bibliotecii Naţionale promovează lectura şi studiile vechilor cărţi publicând notiţe istorice pe diverse teme. Misiunea fundamentală este orientată spre salvgardarea și valorificarea patrimoniului documentar. Vă propunem să citiţi un fragment despre Istoria Instrumentelor de Scris.

“Printre primele invenții istorice au fost cuțitul de vânătoare și piatra șlefuită, unelte importante în viața cotidiană a omului preistoric. Piatra șlefuită pe lângă faptul că era folosită și pe post de cuțit se utiliza și ca instrument de scris autentic, cu ajutorul căreia omul din vechime zgâria pe pereții adăpostului său  scene din viața cotidiană. În perioada tăblițelor de lut omul utilizează ca instrument de scris osul, cu ajutorul căruia inscripționează informații pe tăblițele moi. Primele instrumente de scris asemănătoare stiloului, confecționate din bucăți de trestie sau papură, au apărut cândva între 3000 și 2800 î.Hr, odată cu inventarea papirusului.  Instrumentul de scris cu longevitatea cea mai mare este pana. Ea a fost folosită aproape 1000 de ani și a fost introdusă în uz in jurul anului 700 d.Hr. Penele de gâscă erau cel mai frecvent folosite, după care urmau cele de lebădă mult mai rare și mai scumpe. În ceea ce privește liniile subțiri, cele mai performante erau penele de cioară. Rar erau folosite și penele de vultur, bufnită, șoim sau curcan. Penele țineau cam o săptămână. După care ele trebuiau înlocuite. Pregătirea lor și transformarea lor în unelte de scris necesita destul de mult timp. La începutul secolului al XIX-lea a fost inventată penița din metal, cei care o foloseau trebuiau să o înmoaie într-o călimară și să scrie până la uscarea cernelii din vârf. Următoarea evoluție a reprezentat-o inventarea tocului cu rezervor în anul 1827. Această invenție este atribuită lui Petrache Poenaru (1799-1875), absolvent a Școlii Politehnice din Paris. Invenția domniei sale avea titulatura „condei portăreț fără sfârșit, alimentându-se însuși cu cerneală”. Stiloul inventat de Petrache Poenaru a fost perfecționat de Brissant și Coffin în anul 1863 iar apoi de Watterman în 1884”