Continuă concursul republican „Noi aventuri ale personajelor preferate în benzi desenate” organizat de Biblioteca Naţională pentru Copii „Ion Creangă”. Termenul limită de prezentare a lucrărilor este n16 martie 2018, transmit organizatorii pe pagina evenimentului. La concurs participă: elevi din clasele VII-X. Condiţiile concursului: • Participanții vor inventa o nouă
Un volum de memorii scris de Michelle Obama, fosta primă doamnă a SUA, va fi lansat la nivel mondial pe 13 noiembrie, în 24 de limbi străine, a anunţat editura Penguin Random House, transmite mediafax.ro În acest volum, intitulat “Becoming” (“Să devii”), “vorbesc despre rădăcinile mele, povestesc despre modul în care o fetiţă din sudul […]
“Cineva spunea că ai atâta țară câți poeți ai, pentru că ei poeții, sunt arhitecții văzduhului și al sufletului, marele Creator desăvârșindu-și opera prin cuvântul lor. Cuvântul e început și întemeitor de lume, e adevărat, dar numai cei însemnați de Dumnezeu au acest har de a organiza haosul și de a-i iubi pe alții, pentru […]
Nicolae Dabija s-a născut la 15 iulie 1948 în satul Codreni, raionul Cimișlia, Republica Moldova. Autor a peste 80 de volume de poezie, proza, eseuri. Laureat a numeroase premii, naționale și internaționale. Romanul Tema pentru acasă (2009) a ajuns la cea de a opta ediție, cu peste 60 000 de exemplare vândute și cu peste 500 mii […]
Mai multe femei originare din Republica Moldova au fost incluse în Banca Dati Scrittori Immigrati in Lingua Italiana, un proiect literar inedit dedicat femeilor imigrate şi desfăşurat de-a lungul a mai bine de 12 ani în Italia, potrivit site-ului www.metaliteratura.net Prima ediţie a concursului literar a avut loc în 2005, la iniţiativa Danielei Finocchi. Este un […]
În seara zilei de 1 martie, la Chișinău a avut loc inaugurarea Festivalului Internaţional de Muzică ,,Mărţişor”, ajuns la cea de-a 52-a ediție. Evenimentul a avut loc în cadrul spectacolului muzical-coregrafic, cu genericul „Mărțișorul e iubire”, la care au fost prezenți Prim-ministrul Republicii Moldova, Pavel Filip, Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica
Bibliografia „Speranţa şi destinul unui cronicar. Nicolae Roibu – prozator şi publicist” a fost lansată la Biblioteca Naţională a R. Moldova, comunică MOLDPRES. În bibliografie sunt incluse toate publicațiile protagonistului în revistele „Moldova”, „Femeia Moldovei”, „Limba Română”, „Viața Basarabiei: serie nouă”, în ziarele „Tinerimea Moldovei”, „Literatura și arta”,
Marți, 6 martie, editura Cartier împlinește 23 de ani. Cu această ocazie în Librăriile Cartier va avea loc Noaptea Cărților Deschise, ediția a IX-a. Cărțile Cartier se vor vinde la jumătate de preț (Librăria din Centru, bdul Ștefan cel Mare nr.126 și Librăria din Hol, str.București nr.68). Librăriile vor avea un program prelungit: de la […]
Cătălin Tolontan, unul dintre cei mai cunoscuți ziariști din România prefațează: “Dacă vreți să-l cunoașteți mai bine pe Tudor Chirila, citiți-i textele adunate în volum. Veți descoperi un scriitor surprinzător, care se exprimă cu aceeași ușurință în proză sau în versuri și ale cărui rânduri trădeaza o sensibilitate pe care puțini i-o banuiesc. Tudor Chirilă […]
Doina Fikhman de la revista online Haibun.md scrie că “Anul trecut, tot în cadrul HaiBun Reading Challenge, am încercat să-i provocăm pe cititori să „pună mâna” pe o carte scrisă de un autor basarabean. Nici anul acesta nu va fi o excepție, asta pentru că, de cele mai multe ori, avem aici autori foarte buni, […]