Cultural Noutăți

1 martie, inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2018”.

 Joi, 1 martie, cu începere de la ora 18:00, are loc inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2018”.

Ediția a 52-a a Festivalului, cu genericul „Mărțișorul e iubire”, este dedicată înscrierii, la 6 decembrie 2017, în Lista Reprezentativă a Patrimoniului Cultural Imaterial al Umanității a dosarului multinațional „Practicile culturale asociate zilei de 1 Martie”.

Festivalul „Mărțișor” se va desfășura în perioada 1-10 martie și va cuprinde 54 de spectacole muzicale organizate de către: Î.S. Organizaţia Concertistică şi de Impresariat „Moldova-Concert”, Filarmonica Naţională „Serghei Lunchevici”, Teatrul Naţional de Operă şi Balet „Maria Bieşu”, Sala cu Orgă, Ansamblul național academic de dansuri populare „Joc”. Dintre acestea, 25 concerte vor fi organizate în diferite raioane ale țării: Anenii-Noi, Bălți, Soroca, Glodeni, Căușeni, Criuleni, Ungheni, Ialoveni, Ștefan-Vodă, Orhei, Nisporeni, Rezina, Strășeni, inclusiv 4 în oraşul Tiraspol.

La „Mărțișor” vor evolua artiști și colective artistice renumite din afara țării, precum: „Ottawan” (Germania); „Afric Simone” (Belgia); Ansamblul academic de dansuri „Virskii” (Ucraina), „Ricchi E Poveri” (Italia); Marcos Ayala (Argentina); „Anda Union” (China); Antonia & Alex Velea, Delia (România); „Cамоцветы” (Federația Rusă); Corul de Bărbați „Mdzlevari” (Georgia); Formația „Mirage” (Letonia); artiști din Portugalia, Cehia, SUA.

Pe perioada desfășurării Festivalului vor evolua și cele mai renumite colective artistice din țară: Ansamblul național academic de dansuri populare „Joc”, Orchestra simfonică a Filarmonicii naționale „S. Lunchevici”, Orchestrele de muzică populară „Lăutarii”, „Folclor”, „Fluieraș”, „Mugurel”, ansamblul de acordeoniști „Concertino”, „Alex Calancea Band”, etc. 

Inaugurarea Festivalului Internațional de Muzică „Mărțișor-2018” va avea loc la Palatul Național „Nicolae Sulac”, în cadrul unui concert de gală cu evoluarea artiștilor Valentina Naforniță, Mariana Bulicanu, Tatiana Lisnic, Igor Țurcanu, Andrei Jilihovschi, Alexandra Conunova, Orchestra Simfonică a Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”, formația „Brio Sonores”, Marcos Ayala (Argentina).

Pagina evenimentului pe Facebook.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *