Autori din Republica Moldova

În colecția „Poezia deceniului I”, a apărut ediția a doua a volumului de poezie „Poooooooooate”, de Dumitru Crudu, Editura Tracus Arte

„Poooooooooate (cu exact nouă „o”-uri) cuprinde aceleaşi versuri scurte, dictate în foc automat de o voce maniaco-depresivă care nu numai că se foloseşte de cuvinte pentru a-şi exprima alienarea, dar alienează, după chipul şi asemănarea-i, cuvintele însele (…) Oximoronul disperării blazate ambalează tensiunea unei poezii stranii, hidoase, deloc locvace, lipsită de puterea umorului și nemiloasă cu cititorul comod. Fără îndoială că, dacă există o poezie post-apocaliptică, aceasta este cea a lui Dumitru Crudu. Merită citită pentru a afla cum îți poți exprima trupul altfel decît urlînd de durere sau gemînd de plăcere și pentru a constata cu propriii ochi ce face întîlnirea dintre cuvinte vii și vecinătățile raționalului”, a scris Alexandru Matei despre acest volum.

Pe coperta a IV-a a volumului, Ion Pop puncta o „textualizare a stărilor de spirit”. Care sunt limitele unui mediu de a fi transpus în altul?

Poate că ceea ce am încercat să fac în „Poooooooooate” a fost să încerc să ating limitele stărilor de spirit, să încerc să ajung la rădăcinile fricii, tristeții și disperării, să trăiesc toată intensitatea panicii și s-o transfer în acele poezii frânte, rupte, bâlbâite, pentru ca și literele din acele cuvinte să fie cuprinse de teamă, nu numai eu. Teama față de boală, față de moarte, față de despărțire, frica de-a rămâne singur, frica de precaritate, de necunoscut. Neliniștea că vei începe să fii urât chiar de femeia pe care o iubești. Angoasa că nimic nu se va mai putea schimba și totul va curge doar într-un singur sens. În același timp, poate, acest volum este singura mea carte de poezie de factură fracturistă, scrisă în cheia poeticii fracturiste, limbajul reducându-l doar la reacții și senzații. Toate stările de spirit am încercat să le redau doar prin senzații. Frica, panica, disperarea sau tristețea sunt însă o reacție la ceea ce se petrecea cu mine (cel care vorbea în poezie) și cu ea. O reacție animalică, viscerală, fiziologică la felul în care timpul încerca să ne schimbe și să ne modeleze. Poeziile din această carte le-am și scris într-o perioadă în care am fost mătrășit de la ziarul la care lucram și am rămas pe drumuri, și când nimeni în altă parte nu a mai vrut să mă angajeze; le-am scris într-o perioadă în care am rămas fără casă și trăiam în stradă; într-o perioadă în care ea m-a părăsit și am rămas singur; în niște zile în care nu credeam că ceva se mai poate schimba. De unde și un sentiment acut al apocalipticului. Eu în acele poezii descriam sfârșitul unei lumi în care eu trăisem și căreia i-am supraviețuit într-un mod miraculos, totuși. Sigur am și experimentat. Am vrut ca limbajul nu numai să comunice, dar și să fie parte a acestei apocalipse.

Timpul pare reversibil pentru personajul cărții. Care e legătura dintre timp și stările psihice, dintre posibilitate și imposibilitate, dintre „eraam” și „sînt”?

Cum v-am mai spus, timpul este perceput ca o agresiune. Iar toate stările psihice pe care le trăiește personajul din carte sunt rezultatul acestei percepții. Timpul vine ca un bolovan peste el și nu mai știe unde să se ascundă. Ea (femeia de care e îndrăgostit personajul din carte) și timpul fac o alianță și singurul care are de pierdut este el (cel care vorbește în carte). El pierde tot. Posibilitatea devine imposibilitate, iar legătura dintre „eraam„ și „sînt” se rupe. Ceea ce-i mai rămâne personajului din carte e doar limbajul. Pierde tot, pierde șanse, pierde posibilitatea de-a schimba ceva, pierde marea iubire, se pierde pe sine, o pierde pe ea, pierde vise și iluzii, își pierde speranța, pierde nasturi și încrederea în sine. Doar limbajul îi mai rămâne. Citește continuare….aici.

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *