Autori din Republica Moldova Noutăți

Romanul Ard pădurile, de Paula Erizanu, nominalizat la Premiile Sofia Nădejde

Romanul Ard pădurile, de Paula Erizanu a fost nominalizat la Premiile Sofia Nădejde. Cartea a fost nominalizată la categoria proză, alături de Teo de la 16 la 18, de Raluca Nagy, apărută la Editura Nemira, un nor în formă de cămilă, de Alina Nelega, Bastian, de Dora Pavel și Vântul, duhul, suflarea, de Andreea Rasuceanu, publicate de Polirom.

Cristina Ispas, președinta juriului, a spus: „În primul rând, am fost surprinsă de numărul mare de cărţi, mai ales că aveam impresia, în contextul pandemiei, că editurile au fost mai precaute decât de obicei în a publica autori români. Nu am fost, în schimb, deloc surprinsă de faptul că printre ele se află unele dintre cele mai bune cărţi apărute la noi în ultimii ani, atât la poezie, cât şi la proză, pe lângă altele care continuă inerţial anumite trenduri, fie mai vechi, fie recente. Pe lângă diversele abordări (de prim plan sau de fundal, din diferite perspective) ale trecutului recent, revine romanul istoric, cu subiecte relevante, controversate, revine privirea obiectivă, temele feministe, mai nuanţat, în timp ce rămân de actualitate problemele de cuplu, complicatele relaţii dintre părinţi şi copii etc., o ofertă diversificată”.

Gala de decernare a Premiilor Sofia Nădejde va avea loc în 17 octombrie, la Apollo111.

„Se spune că în 1899 a fost o cotitură a vremurilor, că în bezna ca melasa au început să apară fulgere întretăiate, fără legătură și fără continuitate, intermitențe interioare ale unor noi impulsuri și vechi utopii. Socialiști utopici, bolșevici, narodnici, menșevici, acești purtători de noi-vechi impulsuri spre egalitate, fraternitate, libertate aveau să înainteze în anii premergători revoluției din 1917 printr-o lume care se schimba radical și definitiv. Cum răzbăteau aceste frânturi de trecut digerat și de viitor nesigur în conștiințele unor tinere femei de atunci, precum Alexandra Kollontai, prima femeie ministru (dar și comisar) în guvernul lui Lenin, sau feminista Inessa Armand, iubita aceluiași Lenin? Cum se despărțeau acestea de reflexele mic-burgheze ale unei discipole liberale, de vechile obișnuințe sentimentale ale iubirii conjugale, de deprinderile vieții domestice ale unei mame și soții? Cum vedeau viața frustă a muncitorimii (inclusiv a muncitoarelor sexuale) pe care n-o știau și câtă cunoaștere a naturii omenești, în genere, puteau avea ca tinere de familie bună, ținute sub obroc? Iată câteva întrebări complicate la care Paula Erizanu încearcă să răspundă, cu talent și curaj, în acest prim volum al docudramei Ard pădurile.” (Simona Sora)

PAULA ERIZANU s-a născut în 1992 la Chișinău. A studiat istoria și literatura la New College of the Humanities la Londra, apoi jurnalismul la City University London. A scris despre protestele din 2009 din Republica Moldova în Aceasta e prima mea revoluție. Furați-mi-o (Cartier, 2011, ediție trilingvă). Cartea s-a bucurat de o mare atenție mediatică la Chișinău, fiindu-i decernat Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor, precum și Premiul pentru cea mai populară carte a Bibliotecii Naționale „Ion Creangă”, fiind nominalizată și la Premiile Observa- tor cultural, categoria debut. A fost tradusă în engleză de către autoare, apoi în franceză, cehă și germană, și a primit premiul internațional UNESCO pentru cea mai frumoasă producție de carte a anului 2011 la târgul de la Leipzig. A urmat debutul în poezie Ai grijă de tine (Charmides, 2016). Împreună cu Alina Purcaru a publicat primele două volume din proiectul Un secol de poezie română scrisă de femei (Editura Cartier, 2019, 2020). A participat la festivaluri literare în România, Ucraina, Slovenia și Cehia. Articolele sale i-au apărut în publicații internaționale precum The Guardian, London Review of Books, CNN, Aeon, Dazed ș.a. și în publicații din România și Republica Moldova, precum Libertatea, Ob- servator cultural, Dilema veche, Scena9, Ziarul de Gardă ș.a. În prezent este redactor de cultură al revistei online The Calvert Journal, la Londra.

Related Posts