Lansări de carte Noutăți

Poetul flamand Michaël Vandebril vine la Chișinău

Poetul flamand Michaël Vandebril lansează mâine la Cenaclul Republica, al Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” volumul său de versuri New romantics, tradus de Doina Ioanid și Jan H. Mysjkin și publicat de editura Arc în acest an.

Michaël Vandebril s-a născut pe 23 mai 1972, la Turnhout, în partea flamandă a Belgiei. Și-a făcut studiile de drept la Universitatea din Anvers și la cea din Trento (Italia), după care a urmat un an de specializare în managementul culturii. În 1998, își începe cariera mai întâi pe scenă, cu Poetry & Straight Jazz, un program în tradiţia beatnicilor.

În 2000, a fondat grupul Le Tigre Unick, împreună cu care a organizat happeninguri literare la Anvers și Amsterdam. În 2003, Vandebril a fost numit în funcţia de coordonator al “Antwerpen Boekenstad”/ „Anvers, Orașul Cărţii“, un eveniment pentru care, în 2004, UNESCO i-a acordat, orașului-port flamand titlul “World Book Capital”.

De atunci, Michaël Vandebril a avut multe iniţiative, printre care: festivalul internaţional de poezie Felix Poetry Festival, care, în 2018, ajunge la a X-a ediţie; desemnarea unui „Poet al Orașului“, care, în răstimpul a doi ani, are de scris poeme despre viaţa din Anvers, cu toată libertatea de expresie, precum și reproducerea de poeme pe diferite suporturi insolite: ziduri, cărţi poștale sau pungi de pâine de la brutărie.

Evenimentul e organizat cu Uniunea Scriitorilor din Moldova și a Institutului Flanders Literature și precede începutul Festivalului Internațional „Primăvara Europeană a Poeților”, ediția a VIII-a, la care de asemenea vă așteptăm să vă întâlniți cu super poeți.

Evenimentul va avea loc mâine, între orele 18:30 – 20:00, Terasa La scriitori, str.31 august, Chișinău. Pagina evenimentului o găsiți aici. 

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *