Cultural Noutăți

(Foto) Prima zi de Bookfest Chişinău

Festivalul internațional Bookfest s-a deschis astăzi la ,,Moldexpo”. Salonul va fi deschis la Chișinău până pe 2 septembrie.

Cele mai importante edituri din România și Republica Moldova prezente la această ediție își propun să consolideze dialogul cultural între editorii, autorii și publicul de carte în limba română, mai ales că Bookfest se suprapune cu Ziua Limbii Române, celebrată și la Chișinău, pe 31 august. Din România, vor fi prezente cu stand 24 edituri, dintre care amintim: All, Arco Iris, Ars Libri, ART, Curtea Veche Publishing, Didactica Publishing House, Editura Universității din Craiova, Eurodidactica, Gama, Humanitas, Junimea, Meteor Press, NEMIRA, Niculescu, Paul Editions, Polirom, Prut, RAO, Seneca, Taida, Trei, Vremea, dar și distribuitori de jocuri educaționale pentru copii, precum Happy color.

Tot astăzi au avut loc şi câteva lansări de carte „Tezaurul zilei de 27 martie 1918. Unirea Basarabiei cu Țara-Mamă”, colecția „Historia magistra vitae”, Editura Junimea, semnat de Ion Hadârcă. La fel şi lansarea volumului „Paul Goma. Cuvântul basarabeanului răzvrătit”, Editura Ştiinţa. Prefață, selecție și coordonare de Aliona Grati.

Asociația Editorilor din România (AER) organizează evenimentul Bookfest, sub egida Federației Editorilor din România. Asociația Editorilor din România a fost fondată în 1991 și este principala asociație profesională a editorilor de carte din România, care reunește editori din toate domeniile de interes cultural.

       

 

Related Posts

Leave a Reply