O carte pe zi

O carte pe zi. Dragă viață, de Alice Munro

Alice Ann Munro (născută Alice Ann Laidlaw, pe 10 iulie 1931) este o scriitoare canadiană. Pentru întreaga sa activitate literară, a fost distinsă în 2009, cu Premiul Internațional Man Booker. De asemenea, a obținut de trei ori premiul pentru ficțiune din partea guvernatorului Canadei. A fost distinsă cu Premiul Nobel pentru literatură 2013, ca „maestră a nuvelei contemporane”.

Volumul de față se deschide cu Țărmul Japoniei, o proză scurtă care se întinde pe treizeci și două de pagini, în timpul unei călătorii cu trenul. Greta, mama lui Katy și soția lui Peter, poetă, pleacă (împreună cu fiica sa) din Vancouver spre Toronto, acolo unde o prietenă locuia, pentru a sta în casa ei cât timp aceasta se află în vacanță. Prin stilul specific al lui Munro, avem parte de o pendulare între trecutul Gretei (din care aflăm multe informații utile situației ulterioare) și prezentul călătoriei. Va avea parte de o mică aventură cu un actor tânăr și simpatic, Greg, moment care va fi întrecut ca intensitate de cel al dispariției fetiței sale chiar în timpul partidei de sex dintre cei doi. Minunat construită povestea neglijenței mamei și soției în căutare de afecțiune – veți vedea, sfârșitul nu este, de fapt, un sfârșit, ci un alt început pe care îl putem modela noi înșine.

Continuăm cu Amundsen, de data aceasta nu în tren, ci pe peronul unei gări. Protagonista noastră, Vivien Hyde, este o profesoară din Toronto, care acceptă un loc de muncă în provincie, la un sanatoriu de copii bolnavi de tuberculoză. Desigur, este sedusă de domnul doctor Fox, șeful ei bizar, cu apucături ciudate și mesaje mixte. El decide să se căsătorească. Este suficientă lipsa unui loc de parcare pentru a se răzgândi. O poveste care te lasă cu multe semne de întrebare – căci scriitoarea nu-ți dă nimic pe tavă.

Urmează Despărțirea de Maverley care vorbește, de fapt, despre despărțirea de persoana iubită. Un polițist din Maverley, Ray Elliot, este, de data aceasta, în prim plan. Fanatismul religios, cinema, instabilitatea, iubirea trecătoare, iubirea pasională, plăcerea discuțiilor, oamenii provinciali, boala, sunt doar câteva dintre temele abordate aici.

Cariera de pietriș este o povestire despre sentimentul vinovăției care te urmărește mult timp – concret, o fată se îneacă, iar sora ei mai mică este incapabilă să facă ceva în privința aceasta. Dar, până să ajungi acolo, sunt multe lucruri de aflat despre cele două surori, viața lor împreună cu tatăl lor, firea rebelă a mamei care rămâne însărcinată cu un alt bărbat, actor ocazional și spirit liber, psihologi și așa mai departe.

Refugiul ne dezvăluie un alt narator de sex feminin, o fetiță care merge să locuiască cu unchiul și mătușa pentru că părinții ei au plecat în Africa. Mătușa este modelul soției casnice dedicate întru totul soțului ei, un medic excelent (da, din nou un personaj cu această meserie) și un bărbat sever, cu idei preconcepute foarte puternice (cum ar fi o părere proastă despre muzica clasică – ce însemnătate poate avea acest amănunt, amintit în treacăt la un moment dat pe la începutul prozei). Cei doi sunt observați în toată splendoarea lor de fată – preferați părinților căci sunt un fel de „refugiu” – iar în ultimele pagini se produce un declic al soției ideale.

Continuarea recenziei aici

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *