Noutăți Psihologie Recomandările cititorilor

Top 4 cărți de citit în timpul sarcinii și după

Din momentul în care afli că ești însărcinată sau decizi să ai un bebeluş apar și foarte multe întrebări, referitor la schimbările prin care urmează să treci, deciziile pe care urmează să lei iei. Iată recomandarea noastră, câteva cărți de citit cu plăcere în timpul tău liber, ca să creşti un copil fericit şi sănătos.

   1. Jurnal de sarcină. Sfaturi pentru o naştere naturală şi un bebe sănătos

 Bine cunoscuta specialistă în dieta raw vegana, autoare a mai multor volume culinare de succes axate pe „hrana vie“, Ligia Pop ne oferă de această dată o carte inedită, împărtăşindu-ne o experienţă fascinantă din viaţa personală, este vorba despre naşterea propriei sale fetiţe, Sophie Vanessa. Considerând că aducerea pe lume a unui copil constituie cel mai important şi mai emoţionant eveniment din existenţa unui cuplu, autoarea a adunat asiduu, timp de peste un deceniu, informaţii care aveau să-i fie de folos în cursul sarcinii şi, ulterior, în creşterea bebeluşului. Deoarece, dincolo de teorie, le-a pus nemijlocit în practică, Ligia Pop doreşte ca pe această cale să le ajute pe tinerele care se pregătesc să devină mame, oferindu-le o mulţime de îndrumări.

2. Dr. Spock. Ingrijirea sugarului şi a copilului 

Generaţii de părinţi au avut încredere în cea mai vândută carte a lui dr. Spock, care rămâne şi astăzi ghidul esenţial pentru părinţi. Ca urmare a colaborării cu dr. Robert Needlman, cartea a fost îmbunătăţită, iar tematica abordată a fost extinsă pentru a întâmpina modificarile şi provocările lansate de noul secol. Toate sfaturile valoroase testate în timp de dr. Spock sunt prezentate în aceasta carte. Lor li se adaugă cele mai noi cunoştinte şi practici medicale legate de îngrijirea copilului, alături de un glosar cu totul nou de termeni medicali. Foarte bine structurat, volumul permite o consultare rapidă şi are secţiuni noi care acoperă perioada adolescenţei.

3. Cel mai fericit bebeluș din lume, autor Dr.Harvey Karp

O carte extraordinară, ce vine în întâmpinarea unei nevoi uriaşe a părinţilor de îndrumare specializată pentru îngrijirea bebeluşilor care plâng mai tot timpul. Autorul te invită să afli cum este percepută lumea de către copilul tău şi să înveţi un program de tehnici foarte eficiente pe care el le-a folosit cu succes de nenumărate ori pentru calmarea bebeluşilor. S-ar putea ca, iniţial, acestea să ţi se pară oarecum ciudate, însă, de îndată ce te deprinzi cu ele, vei vedea cât de simple sunt. Timp de sute de ani, părinţi din toate colţurile lumii le-au folosit cu succes ca să-şi liniştească bebeluşii.

4. Bebeluşul inteligent. 100 de jocuri pentru dezvoltarea rapidă, Simone Cave, Caroline Fertleman

O carte inteligentă, care te învaţă cum să fii un părinte inteligent şi să ai un copil inteligent! Joaca este o treabă… serioasă, fie şi numai câteva minute de joacă pe zi îl pot ajuta pe bebeluş să se dezvolte mai repede şi mai armonios. Ştiaţi că jocul de-a „cucu bau!” poate reduce spaima de separare a celor mici? Ca atunci când face baloane de săpun sau soarbe sucul cu paiul îşi dezvoltă capacitatea de a vorbi? Că, uneori, e bine să-l lăsaţi pe cel mic să dărâme un turn alcătuit din cutii de carton, pentru că astfel îl ajutaţi să înţeleagă primele noţiuni ştiinţifice? Autoarele, jurnalista Simone Cave şi doctoriţa Caroline Fertleman, mămici cu experienţă, au pus cap la cap 100 de activităţi amuzante şi usor de realizat, benefice pentru cel mic, într-un ghid de joacă pentru părinti!

Redactor: Gasnaş Xenia

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *