Noutăți

Scriitoarea canadiană Margaret Atwood și-a prezentat, la Londra, cel mai recent roman, „The Testaments”, continuarea „The Handmade’s Tale”

Scriitoarea canadiană Margaret Atwood şi-a lansat, la Londra, cel mai recent roman, „The Testaments”, mult aşteptata continuare a cărţii „The Handmade’s Tale”, şi şi-a delectat fanii citind câteva fragmente cu câteva minute înainte de punerea în vânzare a acestuia, la miezul nopţii, relatează AFP şi PA, citate de Agerpres.

Opera sa constituie un „avertisment” despre violenţa împotriva femeilor, despre „ce s-ar putea întâmpla”, a declarat Melisa Kumas, o olandeză în vârstă de 27 de ani, care a asistat luni noapte, într-o librărie din Londra, la lansarea cărţii. Margaret Atwood „mă împinge să devin mai conştientă de politica din jurul meu, să acord mai multă atenţie ştirilor… pentru a mă asigura că ce este cel mai rău nu se va întâmpla”, a adăugat ea înainte de a o asculta pe romanciera în vârstă de 79 de ani care a citit cu voce tare extrase din „The Testaments”.

Acest al doilea volum, lansat marţi, promite să fie un succes uriaş – a fost selectat pentru prestigiosul Booker Prize 2019, un premiu literar britanic prestigios, iar adaptarea sa pentru o serie de televiziune este deja în curs.

Volumul urmează calea predecesorului său, care a inspirat serialul de succes, lansat în 2017, ce a sporit vânzările cărţii. Ediţia în engleză a fost vândută în opt milioane de exemplare la nivel mondial. În universul distopic din „The Handmade’s Tale”, Statele Unite se transformă în Republica Gilead, o teocraţie în care liderii violează, în cadrul ceremoniilor religioase – şi cu ajutorul soţiilor lor – femei ce pot procrea („slujitoare”) pentru a păstra nou-născuţi.

În acest tablou sumbru, o femeie încearcă să rămână în viaţă: June. În primul volum, ea este cea care relevă, printr-un monolog înfricoşător, această dictatură misogină. June are două fete, dar nu deţine niciun drept asupra lor. Prima este plasată într-o familie, în timp ce a doua este în cele din urmă salvată şi trimisă în Canada.

„The Testaments” spune poveştile lor, cincisprezece ani mai târziu: în Gilead este Agnes, o „floare preţioasă” educată cu sentimentul vinovăţiei, între cursuri de broderie şi căsătorii forţate; în Canada, este Daisy, o adolescentă care ajunge să regrete repede că şi-a găsit viaţa prea obişnuită.

A treia voce este însă cea care ţine cititorul în suspans, cea a mătuşii Lydia, conducătoarea machiavelică a „mătuşilor”, un grup de femei responsabile de înrobirea concetăţenelor fertile, torturate.

Aproape 35 de ani au trecut până când Margaret Atwood a conceput această continuare pe trei voci, care dezvăluie defectele sistemului Gilead, inspirate de întrebările cititorilor.

„Treizeci şi cinci de ani oferă mult timp pentru a gândi răspunsurile posibile, care au evoluat pe măsură ce societatea însăşi evoluează, iar ipotezele devin o realitate”, a notat scriitoarea la sfârşitul cărţii. „Cetăţenii multor ţări, inclusiv cei din Statele Unite, se confruntă acum cu tensiuni mult mai mari decât în urmă cu trei decenii”, a adăugat ea.

„The Handmade’s Tale”, un mare succes la lansare, în 1985, a devenit un adevărat manifest feminist al timpurilor moderne după adaptarea romanului la serial, în 2017, ceea ce a permis accesul la un nou public. La lansarea din noaptea de luni spre marţi, în librăria „Waterstones” din Piccadilly, a fost prezentă şi actriţa Romola Garai, cunoscută în special pentru rolul din „The Handmaid’s Tale”, care a citit la rândul său, în faţa celor câteva sute de persoane prezente, un pasaj de la sfârşitul cărţii care a inspirat serialul omonim de televiziune.

Related Posts

Leave a Reply