Cultural Divers Noutăți

Imagini cu Casa Memorială „George Și Agatha Bacovia” din Bucureşti

Casa memorială „George și Agatha Bacovia”, imobil în care a locuit poetul George Bacovia (1881-1957), în perioada 1933-1957, a devenit casă memorială în anul 1966, potrivit mnlr.ro

Din anul 1933, Bacovia s-a stabilit la București împreună cu soția sa, Agatha Grigorescu Bacovia (1895-1981), și unicul lor fiu, Gabriel, într-o casă modestă de pe strada Frăsinetului. Pe la începutul secolului XX, zona aparținea Comunei Șerban Vodă, fiind situată în suburbia Bucureștiului. Casa a fost construită cu ajutorul unui împrumut al soției, obținut de la Casa Corpului Didactic, iar construcția a durat aproximativ o lună, Agatha fiind diriginte de șantier. Casa a devenit muzeu încă din anul 1958, la un an după moartea poetului, datorită Agathei. Începutul proiectului a fost dificil pentru că implicarea statului a fost destul de sumară, concretizându-se doar prin schimbarea numelui străzii, care până atunci se numea Frăsinetului. Abia în anul 1966 s-a obținut etatizarea și titlul de Muzeu Memorial George Bacovia. Casa păstrează o atmosferă autentică, care ne duce cu gândul la perioada în care soții Bacovia au locuit aici. Vizitatorii pot admira o mulțime de obiecte personale ale familiei (piese de mobilier, documente, manuscrise, fotografii), dar și grădina plină de flori amintind de o perioadă istorică bogată în curente, semnificații și interferențe culturale.

      

George Bacovia (născut George Andone Vasiliu) a fost un scriitor român format la școala simbolismului literar francez. Este autorul unor volume de versuri și proză scrise în baza unei tehnici unice în literatura română, cu vădite influențe din marii lirici moderni francezi pe care-i admira. La început văzut ca poet minor de critica literară, va cunoaște treptat o receptare favorabilă, mergând până la recunoașterea sa drept cel mai important poet simbolist român și unul dintre cei mai importanți poeți din poezia română modernă.

Recomandare de lectură:

Iată cum arată casa în care a locuit scriitorul Mihai Sadoveanu. Imagini cu Muzeul „Casa Mihai Sadoveanu”, Vânători-Neamț

Related Posts

Leave a Reply