Cartea pentru copii Internațional Noutăți

Astăzi este Ziua internaţională a cărţii pentru copii

La 2 aprilie este sărbătorită Ziua internaţională a cărţii pentru copii, iniţiată de International Board on Books for Young People (IBBY), pentru promovarea schimbului de cărţi pentru copii, facilitarea accesului copiilor de pretutindeni la cărţi cu standarde literare şi artistice ridicate, menționează agerpress.ro

Această zi este marcată din 1967, 2 aprilie fiind ziua de naştere a celui care continuă să fie unul dintre cei mai îndrăgiţi autori de basme pentru copii, Hans Christian Andersen. Scriitorul danez, născut în 1805 la Odense, a încântat generaţii de copii cu povestiri, precum: “Hainele împăratului”, “Fetiţa cu chibrituri”, “Răţuşca cea urâtă”, “Micuţa sirenă”.

În 2018, IBBY Letonia este sponsorul Zilei internaţionale a cărţii pentru copii. Mesajul adresat copiilor în acest an este “Cel mic este mare într-o carte”, cartea pentru copii fiind considerată o forţă miraculoasă, care promovează dorinţele mari şi capacităţile deosebite ale celor mici, ce reprezintă curajul lor de a trăi. O carte pentru copii înseamnă respectul pentru măreţia celui mic, se menţionează pe pagina dedicată zilei, ibby.org.

Cu această ocazie vă îndemnăm să căutați aceste cărți pentru copii și adolescenți, care potrivit librarilor și bibliotecarilor sunt unele dintre cele mai solicitate.

LISTĂ titluri pentru COPII (11-13 ani)

1. Krüss, James. Timm Thaler sau râsul vândut. București: Arthur, 2017, 176 p.

2. Porter, Eleanor H. David și vioara lui. București: Editura Sophia, 2017, 288 p.

3. Preus, Margi. Inima de samurai. București: Booklet, 2016, 255 p.

4. Unsworth, Tania. Viața secretă a lui Daisy Fittzjohn. București: Corint Junior, 2016, 288 p.

5. Gavalda, Anna. 35 de kile de speranță, București: Polirom, 2017, 112 p.

6. Bertman, Jennifer Chambliss. Vânătorii de cărţi. București: Polirom, 2017, 352 p.

7. Sloan, Holly Goldberg. Din 7 în 7. București: Arthur, 2017, 320 p.

8. Sharon, Draper. Din capul meu. București: Arthur, 2017, 264 p.

9. Hiaasen, Carl. Bufnițe. București: Booklet, 2017, 270 p.

10. Niculescu, Veronica. O vară cu Isidor. București: Polirom, 2017, 224 p.

LISTĂ titluri pentru ADOLESCENȚI (14-18 ani)

1. Yoon, Nicola. Absolut tot. București: Art, 2016, 317 p.

2. Dellaira, Ava. Scrisori de dragoste către cei plecați. București: Trei, 2016, 320 p.

3. Sepetys, Ruta. O mare de lacrimi. București: Epica, 2017, 360 p.

4. Dragoman, György. Regele alb. București: Polirom, 2017, 272 p.

5. Niven, Jennifer. Universul pe umerii tăi. București: Trei, 2017, 464 p.

6. Backman, Fredrik. Un bărbat pe nume Ove. București: Art, 2017, 440 p.

7. Lu, Marie, Legenda. București: Booklet, 2017, 320 p.

8. Hannah, Kristin. Privighetoarea. București: Litera, 2016, 476 p.

9. Park, Yeonmi. Drumul către libertate. București: Polirom, 2015, 304 p.

10. Pârvulescu, Ioana. Inocenții. București: Humanitas, 2016, 348 p.

Cărțile pot fi găsite pe www.elefant.md sau în rețeaua de librării PRO NOI, Cartea SA, Cartier și Librarius.

Related Posts

Leave a Reply