Cultural Divers Internațional Noutăți

România. 2 octombrie-Ziua limbii, alfabetului şi culturii armene

Senatul a adoptat, miercuri, în unanimitate, cu 81 de voturi „pentru”, propunerea legislativă privind instituirea pe 12 octombrie a Zilei limbii, alfabetului şi culturii armene, transmite agerpres.ro

Proiectul a fost iniţiat de deputaţii Varujan Vosganian (ALDE) şi Varujan Pambuccian (liderul grupului deputaţilor minorităţilor naţionale).

„Sărbătorirea Zilei limbii, alfabetului şi culturii armene poate fi organizată de către autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţii la aflate în subordinea sau coordonarea acestora de către societatea civilă şi persoane fizice şi juridice prin organizarea şi/sau participarea la programe şi manifestări culturale educativ-artistice cu caracter social sau ştiinţific consacrate promovării limbii alfabetului şi culturii armene. Autorităţile administraţiei publice centrale şi locale şi instituţiile aflate în subordinea şi coordonarea acestora pot acorda sprijin logistic şi pot aloca fonduri din bugetele proprii în vederea organizării şi derulări în bune condiţii a manifestărilor prevăzute în limita alocaţiilor bugetare aprobate”, prevede proiectul de act normativ.

Potrivit expunerii de motive, iniţiatorii consideră că „sărbătorirea Zilei limbii alfabetului şi culturii armene ca zi oficială în România reprezintă o încununare a unui mileniu de convieţuire exemplară pe pământ românesc şi a viziunii excepţionale avute de cei care au redactat documentul fondator al naţiunii române moderne, Proclamaţia din 1 decembrie 1918 de la Alba Iulia”.

Ei argumentează opţiunea pentru ziua de 12 octombrie, prin faptul că în 2019 la această dată sunt sărbătoriţi în toată lumea armeană “primii creatori de cultură armeană care au scris în limba armeană şi au utilizat alfabetul armean cu peste 1.500 de ani în urmă”.

Citeşte şi

Curiozităţi. Monumentul alfabetului armenesc. Iată cum arată

Related Posts

Leave a Reply