Noutăți Noutăți editoriale

Noutăţi de la editura Cartier. O nouă istorie a românilor de Călin Hentea, o nouă proză memorialistică a lui Ion Druță și o antologie de poeme  din Andrei Țurcanu de criticul literar Nina Corcinschi

Editura Cartier a anunţat noile sale apariţii editoriale. Iată care sunt titlurile: 

Mereu nerostita istorie a luptelor românilor din Antichitate până în zilele noastre, de Călin Hentea (Cartier istoric)

„Specialist în operațiuni psihologice, Călin Hentea, colonel (r) al Armatei Române, este, pentru cei care îl cunosc, iremediabil cotropit în psihicul său de istorie. Mai bine zis, de imaginea istoriei în psihicul nostru național. Pentru că între istorie și imaginea ei în ceea ce se cheamă memoria colectivă este o mare diferență. Ceea ce face Călin Hentea în impresionantul volum al Mereu nerostitei istorii… nu este altceva decât o necesară despărțire între imaginea comună facilă și înșelătoare și realitatea care nu este niciodată prea comodă. Pentru cine a studiat propaganda și efectele ei, așa cum a făcut-o Călin Hentea, istoria nu este o narațiune asupra trecutului, ci un efort continuu în a înțelege cine profită și cum prin manipularea istoriei. Ceea ce îl face pe Călin Hentea să intre în luptă. Nu suportă manipulatorii de istorie, de ieri sau de astăzi. Pentru că a trăi într-o istorie falsă înseamnă a avea un prezent precar și un viitor incert. Un specialist în operațiuni speciale știe cât de mare este pericolul șubrezirii unei societăți prin mistificarea istoriei. Iar această luptă trebuie câștigată. Călin Hentea își conduce trupele cititorilor săi pe acest câmp de operațiuni în mod impetuos și, cu toate că pleacă de la Burebista, scopul său real este istoria zilelor pe care le trăim acum. Un obiectiv pe care îl atinge realizând cea mai completă istorie de până în prezent a României pe care o vedem în direct în fiecare zi.” (Ion M. Ioniță, redactor-șef al revistei Historia)

Pentru mine bătălia de la Răsboieni are mai mare interes decât lupta de la Termopile, și izbânzile de la Racova și de la Călugăreni îmi par mai strălucite decât acele de la Maraton și Salamina, pentru că sunt câștigate de cătră Români”. Această frază a lui Mihail Kogălniceanu, din Cuvânt pentru deschiderea cursului de istorie națională (Iaşi, 1843), a fost rostogolită de propagandă (de cea interbelică şi de cea a regimului comunist), transformând bătăliile trecutului din poveşti adevărate în instrumente propagandistice. Această carte încearcă să vă readucă povestea.” (Dorin Matei, redactor-şef al revistei Magazin istoric)

Căsuța de la Răscruce, de Ion Druță (Cartier popular, proză memorialistică)

 

„Trăiam într-o lume a mea, care nu avea nimic comun cu mediul înconjurător. Deşi locuiam în Chişinău, mi-am luat satul cu mine. Nu neapărat satul natal. Aveam satul visurilor mele. Fiecare trăieşte în două sate. În cel pe care îl are şi în cel pe care ar fi vrut să-l aibă. Eu unul locuiam deja în cel de-al doilea sat al meu. Acolo eram absolut liber. Scriam ce-mi venea în vârful peniţei, nu-mi era frică de nimeni şi de nimic. Tocmai asta şi deranja autorităţile. Încolonarea era doar începutul operaţiei. Principalul lor scop era să fiu scos din satul visurilor mele. Mi se cerea, mi se sugera, mi se făceau aluzii.
Şi editura, care nu-mi mai dădea traduceri, şi revista Nistru,  care nu-mi publica nuvelele, şi radioul, care se făcea a uita  că mi-a cerut două povestioare scurte, toţi îmi sugerau,  oarecum, că situaţia se va normaliza îndată ce voi părăsi cel de-al doilea sat al meu…”(Ion Druță)

Rost, de Andrei Țurcanu. 111 poeme alese de Nina Corcinschi (Cartier popular, antologie)

„Acest discurs liric excepțional ca profunzime și sensibilitate, turnat în versuri sculptate, de o prozodie simfonică, gravă, de partitură de Brahms, consacră un poet în toată puterea cuvântului, unul din cei mai tulburători poeți pe care-i are astăzi literatura română.” (Nina Corcinschi)

Cărțile Cartier pot fi cumpărate online pe shop.cartier.md și în toate librăriile bune din România și Republica Moldova.

Related Posts

Leave a Reply