Fragmente literare

(Poezii la CAFEA). Singura iubire, Adrian Păunescu

Adrian Păunescu-Singura iubire

Va trebui să recunosc, în fine,
Cu-n fel de ultimă sinceritate,
Că te-am iubit, iubita mea, pe tine,
Mai mult decât pe celelalte toate.

Că TU mi-ai fost mereu şi rea şi bună,
Obsesia în orice insomnie,
Şi cât ţi-am dăruit cu totul ţie
N-avură celelalte împreună.

De-acum nici înapoi, nici înainte
Nu mai există oamenii şi timpul.
Tu-mi eşti acum iubirea pur şi simplu,
Şi singura ce mi-o aduc aminte.

Îngenunchiat le cer acum iertare
De tot ce află din aceste rânduri,
Şi ţie-ţi cer să nu te mai îngânduri,
Să poţi să duci povara asta mare.

Nici nu mai ai acum de ce te teme,
Sunt spuse toate cele spuneri,
Şi tu acum începi să porţi pe umeri
Broboada împletită de blesteme.

Şi totuşi simt că asta nu ajunge,
Nu satură şi nici nu te cultivă
Iubirile rămase în arhivă.
Tu simţi că existăm când curge sânge….

Related Posts

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *