Festivalul internațional Bookfest s-a deschis astăzi la ,,Moldexpo”. Salonul va fi deschis la Chișinău până pe 2 septembrie. Cele mai importante edituri din România și Republica Moldova prezente la această ediție își propun să consolideze dialogul cultural între editorii, autorii și publicul de carte în limba română, mai ales că Bookfest se suprapune cu Ziua […]
Organizatorii Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) anunță primele nume de scriitori străini ce vor fi prezenți la Iași în perioada 2-6 octombrie 2019, la cea de-a VII-a ediție a festivalului. Printre numele străine confirmate se numără și Richard Ford, unul dintre cei apreciați scriitori americani contemporani, primul scriitor care a primit în
„Dacă îţi acorzi un cât de mic răgaz, dacă arunci, de jur împrejur, o privire odihnită, curioasă şi nepătimaşă, vei găsi destule argumente să te bucuri. Lucrurile (încă) funcţionează. Şarpanta lumii (încă) ţine. Mai există încă oameni întregi, tradiţii vii, întâlniri miraculoase. Trăim într-un sos toxic, dar el conţine încă mirodenii subtile, cu efect anesteziant. […]
32 de autori români participă cu sprijinul Institutului Cultural Român, la cea de-a XX-a ediție a Festivalului Literar „Luna Lecturilor de Autor”, desfășurată în perioada iulie-august 2019 la Brno și Ostrava (Cehia), Košice (Slovacia), Wroclaw (Polonia) și Lvov (Ucraina). „Luna Lecturilor de Autor” este cel mai mare eveniment de acest gen din Europa Centrală, are loc anual
Opera unui scriitor în toată puterea cuvântului. Cântecul mării era (încă) romanul de debut al unui istoric & specialist în geopolitică pe nume Oleg Serebrian; cel de-al doilea volum al trilogiei, Woldemar, Cartier, 2018, este (deja) opera unui scriitor în toată puterea cuvântului. Nu că magistrul în relaţii internaţionale (1993) & doctorul în ştiinţe politice
Librăria din Centru găzduieşte lansarea volumului Album de război, de Nicolae Pojoga, apărut la Editura Cartier în colecția C(ART)ier, coordonată de Vitalie Coroban. Volumul a apărut în cadrul Programului Național de Editare, Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Evenimentul va avea loc Joi la ora 18.15, Chişinău. Volumul cuprinde 96 de fotografii privind
Expoziția cu genericul „Ștefan cel Mare și Sfânt: din istorie în veșnicie” a fost vernisată recent la Biblioteca Națională a Republicii Moldova (BNRM), când s-au împlinit 515 ani de la trecerea sa în eternitate. Potrivit directorului adjunct al BNRM, Aliona Tostogan, expoziția cuprinde peste 220 de documente din colecțiile bibliotecii. De asemenea, aici a fost […]
Colecţia Bibliotecii Naţionale cuprinde circa 2,6 milioane de unităţi materiale, în cele mai răspândite limbi. Anual, colecţia Bibliotecii este completată cu aproximativ 16 mii de documente noi. Biblioteca dispune de manuscrise, cărţi, ziare, reviste, reproduceri, stampe şi desene, afişe, cărţi poştale, fotografii, hărţi, partituri muzicale, discuri, casete, filme,
Editura Ştiinţa, cea mai veche editură din ţară, are un portofoliu vast de carte științifică și de popularizare, enciclopedii, dicționare de ecologie, studii culturale, management, cultură, istorie, critică și istorie literară, literatură clasică și contemporană. Recent a lansat alte trei cărţi importante şi inedite. Romulus Cioflec „Pe urmele Basarabiei. Note și impresii
Editura Cartier, din Republica Moldova, participă la Bookfest 2019, Bucureşti, 29 mai – 2 iunie, propunând următoarele titluri: Romanul Grădina de sticlă, de Tatiana Țîbuleac, Premiul Uniunii Europene pentru Literatură (EUPL) 2019; Istoria Gărzii de Fier. Un fascism românesc, de Traian Sandu, traducere din franceză de Simona Modreanu (în colecția Cartier istoric);