Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, joi, decretul pentru instituirea anului 2019 ca Anul Cărţii în România, informează Administraţia Prezidenţială, citat de mediafax.ro. Proiectul de lege prevede lansarea unui program la nivel naţional „România citeşte”, care presupune promovarea lecturii în şcoli. „Se instituie anul 2019 drept ”Anul cărţii. În anul Cărţii se lansează
Year: 2018
Paris, iulie 1942: Sarah, o fetiță evreică în vârstă de zece ani, este arestată în toiul nopții, împreună cu părinții ei, de poliția franceză, dar nu înainte de a-și încuia fratele în ascunzătoarea lor secretă, convinsă fiind că se va întoarce după numai câteva ore pentru a-l elibera. Paris, mai 2002: Julia, o jurnalistă americană, […]
Marius CHIVU, Dilema Veche: „Cum anul trecut îmi începeam bilanţul literar cu faptul că Mircea Cărtărescu continuă să primească mari premii internaţionale (era vorba de Premiul Leteo în Spania), încep şi acum tot cu distincţiile europene majore primite de Mircea Cărtărescu între timp: Premiul „Thomas Mann“, decernat la Lübeck, şi Premiul Formentor, la Mallorca. De […]
La Librăria din Centru, Chișinău, va avea loc lansarea antologiei Sârmă ghimpată.Când focurile se vor stinge printre ruine. Poeți ai generației războiului, o ediție alcătuită de Claudiu Komartin, apărut la Editura Cartier în Cartier de colecție. „I s-a spus generația războiului – e generația de poeți formată în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, care, […]
Un album cu 200 de fotografii din arhivele naționale ale României care ilustrează parcursul României din anul 1916 și până în anul 1920 se regăsesc într-un album. Acesta se numește „1918 când s-a făcut România Mare” și este o creație a jurnalistului și istoricului român George Damian. Albumul a fost lansat la Biblioteca Națională a […]
Cea de-a IV-a ediție a concursului de lectură „Bătălia cărților”, care s-a desfășurat în perioada martie-octombrie curent, organizat de Biblioteca Municipală „B. P. Hasdeu” din capitală în parteneriat cu Biblioteca Județeană „Octavian Goga” din Cluj, România, și-a desemnat astăzi câștigătorii pe segmentul adolescenți, informează MOLDPRES. Solicitată de agenție, directorul
Editura ARC anunţă despre lansarea a două volume inedite şi anume „Dialogul intercultural în muzica nouă din Republica Moldova” de Valeria Barbas şi „Anul 1918 în emisiunile Europei Libere (1955-1991)” semnat de Sergiu Musteață. Volumul „Dialogul intercultural în muzica nouă din Republica Moldova. Iradieri ale Festivalului Zilele Muzicii Noi (1991-2016)” se va lansa Joi,
S-a lansat un nou proiect social, „Împreună cu bunicii”, realizat în cadrul Bibliotecii Municipale „B. P. Hasdeu” care prevede încadrarea persoanelor de vârsta a treia în comunitate şi oferirea oportunităţilor de dezvoltare şi interacţiune între generaţii, transmite tvrmoldova.md Pe parcursul lunii noiembrie, programul a fost testat printr-un proiect-pilot, în câteva
Biblioteca Municipală „B.P. Hasdeu” organizează etapa finală a Concursului de lectură Bătălia cărţilor, ediția IV-a realizat în parteneriat cu Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” din Cluj.Concursul are drept scop stimularea lecturii şi promovarea literaturii în rândul copiilor şi adolescenţilor, care s-a desfăşurat în perioada martie-octombrie 2018, anunţă organizatorii
Mihai Şora a fost inclus de Politico Europa pe lista personalităţilor ale căror idei şi acţiuni pot schimba Europa, în 2019. Alături de filosoful român în vârstă de 102 de ani se află ministrul italian de Interne Matteo Salvini, premierul spaniol Pedro Sanchez şi liderul laburist britanic Jeremy Corbyn. Despre Mihai Şora, Politico a scris că […]